Locuinţele ANL închiriate tinerilor, cumpărate fără condiţionări de vârstă

Locuinţele închiriate tinerilor prin Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL) vor putea fi vândute acestora, după o perioadă de cinci ani, fără condiţionări legate de limita de vârstă, a declarat, marţi, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

11 afișări
Imaginea articolului Locuinţele ANL închiriate tinerilor, cumpărate fără condiţionări de vârstă

Locuinţele ANL închiriate tinerilor, cumpărate fără condiţionări de vârstă

Imobilele vor fi vândute la preţul pieţii, iar preţul de cumpărare va trebui achitat într-o singură tranşă.

"Sunt mulţi tineri care, între timp, au căpătat posibilităţi materiale pentru a-şi cumpăra casele sau au posibilitatea să folosească credit ipotecar. Ei doresc să-şi cumpere casele, ceea ce este foarte util, deoarece banii se reîntorc şi cu aceste sume putem să continuăm într-o manieră consistentă programul de locuinţe cu caracter social", a spus Tăriceanu.

Prevederea care permite cumpărarea acestor locuinţe fără condiţionări legate de vârstă a fost aprobată, marţi, de Guvern, prin ordonanţă.

Sumele obţinute din vânzarea locuinţelor vor fi incluse într-un fond special şi utilizate pentru construcţia altor locuinţe destinate tinerilor.

Ordonanţa, care modifică şi completează Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, prevede că pentru a putea cumpăra locuinţa, chiriaşul trebuie să achite integral preţul locuinţei la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, din surse proprii şi/sau din credite contractate de la instituţii financiare autorizate, conform unui comunicat al Guvernului.

Guvernul mai precizează că beneficiarii locuinţelor construite prin programul ANL îşi pot cumpăra locuinţele deţinute cu chirie numai în zona în care îşi desfăşoară activitatea socio-profesională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici