Lucrările la tronsonul Iernut-Cheţani se apropie de final. Investiţia se ridică la 438 de milioane de lei

  • Tronsonul Iernut Cheţani, parte din Autostrada A3 Transilvania are 17,9 km
  • Stratul final de uzură este 70% realizat
  • Investiţia în lotul Iernut – Cheţani are o valoarea de 438 de milioane de lei
1684 afișări
Imaginea articolului Lucrările la tronsonul Iernut-Cheţani se apropie de final. Investiţia se ridică la 438 de milioane de lei

Lucrările la tronsonul Iernut-Cheţani se apropie de final. Investiţia se ridică la 438 de milioane de lei

În aproximativ o lună de zile ar trebui să poţi circula pe Tronsonul Iernut – Cheţani, întrucât cei 17,9 kilometri parte din Autostrada A3 Transilvania ar putea fi recepţionaţi.

„Se execută lucrări la giratoriile şi devierea drumului naţional 14A din nodul rutier Iernut, rigole, taluze şi alte detalii finale pe restul traseului. Stratul final de uzură este aşternut în proporţie de aproximativ 70%, iar parapetele în jurul valorii de 50%, urmând să fie executate marcajele rutiere”, au scris pe Facebook cei de la Asociaţia Pro Infrastructura.

Lucrările sunt executate de compania italiană Astaldi, iar investiţiile au valoarea de 438 milioane de lei.

„Este de aşteptat ca Astaldi-Max Boegl să îşi apere blazonul şi să accelereze aceste ultime lucrări, astfel încât să circulăm în luna septembrie pe acest tronson extrem de important ce constituie o centură rutieră pentru localităţile Iernut şi Luduş”, mai scrie Asociaţia Pro Infrastructura.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a declarat anterior că anul acesta va da în trafic 23 de kilometri din Autostrada A3 Transilvania.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici