Prima pagină » Social » Lucrările sunt în grafic la primul pod la nivel de autostradă între România și Republica Moldova

Lucrările sunt în grafic la primul pod la nivel de autostradă între România și Republica Moldova

Lucrările la podul de la Ungheni, primul la nivel de autostradă între România și Republica Moldova, iar anul viitor se va putea circula pe podul peste Prut, anunță sâmbătă Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Surs foto: Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu
Cosmin Pirv
25 oct. 2025, 16:53, Economic

„Așa cum am promis, lucrările avansează într-un ritm bun pe ambele maluri ale Prutului, la podul de la Ungheni – primul pod la nivel de autostradă peste Prut și primul construit după mai bine de 60 de ani”, a scris secretarul de stat pe Facebook.

Conform acestuia, lucrările sunt în graficul contractat, iar anul viitor se va putea circula peste râul Prut pe un nou pod.

În prima etapă, circulația se va desfășura pe drumurile naționale din proximitate, urmând ca ulterior, după obținerea finanțării prin programul european SAFE, să fie realizată autostrada până la Ungheni. În paralel, autoritățile din Republica Moldova lucrează la studiul de fezabilitate pentru continuarea autostrăzii spre Chișinău.

„Un nou pas concret pentru Autostrada Unirii și pentru legătura directă, modernă și sigură dintre România și Republica Moldova”, adaugă Irinel Scrioșteanu.