Video Luminile Palatului Parlamentului, stinse pentru o oră - VIDEO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a dat, sâmbătă seară, cu ocazia "Orei Pământului", semnalul întreruperii energiei electrice la Palatul Parlamentului, de pe o scenă amplasată în Parcul Izvor, unde formaţia Sistem a susţinut un concert fără amplificare a sunetului.

108 afișări

Evenimentul face parte din campania "Earth Hour", în cadrul căreia sunt stinse luminile clădirilor reprezentative ale unor oraşe.

Roberta Anastase a dat semnalul întreruperii energiei electrice, pentru o oră, între 20.30 şi 21.30, la Palatul Parlamentului, de pe o scenă amplasată în Parcul Izvor, pe care, ulterior, trupa Sistem a susţinut un concert, fără sistem de iluminare şi sonorizare, cu ocazia acestui eveniment.

Alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a aflat pe scenă ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett.

La evenimentul din Parcul Izvor au fost prezente câteva sute de persoane.

Roberta Anastase a declarat că acesta este un eveniment important, la care Parlamentul României a participat în ultimii trei ani.

Ea a spus că, din 2007, în fiecare seară, Parlamentul stinge pentru o oră lumina. "În aceşti ani de zile, am reuşit să reducem consumul de energie cu aproape 25%. Noi am redus consumul anual cu o valoare egală cu cât consumă un cartier din Bucureşti anual", a menţionat ea.

Componentul trupei Sistem, Zoli Toth, a declarat în cadrul evenimentului că la "Ora Pământului" iau parte circa un miliard de oameni din peste 120 de ţări şi că peste 37 de oraşe din România s-au alăturat acestei iniţiative.

Peste 4.000 de oraşe şi 108 ţări vor participa anul acesta la "Earth Hour", cea mai mare iniţiativă globală legată de schimbările climatice.

În anul 2009, la "Earth Hour" au participat aproape un miliard de persoane din întreaga lume, dintre care două milioane din România.

Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature) este organizaţia care a iniţiat şi care coordonează de trei ani acest eveniment.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici