Magazin cu droguri legale, în Braşov

Brigada de Crimă Organizată şi Antidrog Braşov s-a autosesizat în privinţa unui magazin care vinde produse etnobotanice care au aceleaşi efecte ca şi drogurile interzise prin lege, poliţiştii realizînd un control şi preluând mostre de substanţe pentru a le testa.

2120 afişări
Imaginea articolului Magazin cu droguri legale, în Braşov

Magazin cu droguri legale, în Braşov (Imagine: Mediafax Foto)

Poliţiştii au preluat mostre din opt tipuri de plante pe care le-au testat, iar rezultatul a arătat că niciuna dintre mostre nu conţinea substanţe interzise prin lege în acest moment, dar care ar trebui interzise prin iniţierea unui proiect. Pe site-ul magazinului sunt consumatori de substanţe cumpărate de la acest magazin care descriu ca după ce au consumat subsatnţele respective, au avut stări sedative şi euforice, ca şi cum ar fi consumat droguri. Totodată, sunt specialişti în farmacologie care avertizează că produsele respective ar trebui să fie interzise prin lege deoarece au un efect halucinogen şi provoacă dependenţă.

"Am ridicat opt mostre pe care le-am expertizat, iar rezultatul a fost negativ. Nu s-au găsit urme de substanţe ilegale. Personal, imediat când am aflat despre acest magazin, am trimis o sesizare la Bucureşti, la Agenţia Naţională Antidrog (ANA) pentru a interveni. Am arătat fenomenul şi periculozitatea acestuia, iar cei de la Antidrog au luat la cunoştinţă", a declarat pentru MEDIAFAX Gabriel Florescu, şeful Brigăzii Crimei Organizate şi Antidrog Braşov.

În plus, aceasta a precizat că fenomenul este în creştere, existând astfel de unităţi deschise şi la Galaţi, Focşani, Brăila, Bacău şi Hunedoara.

"Atât timp cât legislaţia permite, nu avem ce face. În acest moment aceste produse sunt legale", a mai spus Florescu. Şeful Brigăzii Antidrog Braşov a precizat că o soluţie în acest sens este expertizarea substanţelor conţinute de produsele etnobotanice şi iniţierea unui proiect legislativ prin care acestea să fie interzise, dar numai cei de la ANA ar fi în măsură să demareze procedura.

Pe de altă parte, specialiştii din demeniul farmaceutic avertizează cu privire la efectul produselor halucinogene.

"Aceste plante cu conţinut psihotrop pot influenţa starea pishică şi pot provoca chiar accidente de circulaţie. Consumatoii nu ştiu ce li se poate întîmpla. Efectele sînt asemănătoare drogurilor interzise prin lege şi pot apărea în timp. Adică nu este obligatoriu să apără imediat şi pot crea reacţii imprevizibile. Este vorba de tulburări psihice, stări halucinogene şi o dependenţă psihică. Pot provoca o dependenţă psihică uneori foarte severă", a explicat Jeana Barbu, specialist farmaceutic.

Aceasta a adăugat că aceste droguri nu sunt legale, dar nu sunt nici interzise, motiv pentru care ele pot fi vîndute.

"Aceste substanţe sunt legale numai pentru că ele nu au fost plasate sub control. Conform principiului, ce nu este interzis, este pemis. Dar ele nu sunt produse legale şi vom face demersuri pentru a le pune sub control şi a le interzice", a mai spus specialistul.

O altă instituţie sesizată a fost Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov care avizează toate magazinele alimentare. Direcţia a fost sesizată cu privire la magazinul cu droguri legale, pe bază de susbtanţe etnobotanice, dar reprezentanţii susţin că nu este de competenţa instituţiei de a realiza un control la produsele comercializate.

"Inspectorii de la DSP nu pot spune dacă acele droguri sunt legale sau nu, sau ce efect au asupra sănătăţii comsumatorului. Noi nu putem decât să verificăm documentele magazinului, avizele sanitare, dacă sunt respectate condiţiile igienico-sanitare. În prezent, se desfăşoară o anchetă, a fost chemat şi directorul magazinului. Cei de la Antidrog pot spune mai multe despre aceste droguri", a precizat Mădălina Siminea, purtător de cuvânt la DSP Braşov.

De asemenea, psihologii de la Antidrog susţin că nu deţin o competenţă în acest domeniu. Pentru că spun ei, nu este vorba despre substanţe ilegale şi interzise, ci de produse care nu fac obiectul legislaţiei cu privire la stupefiante.

"Noi nu putem interzice comercializarea acestor droguri şi nu avem nicio competenţă pentru că nu sunt droguri interzise prin lege. Cel mai porbabil, cei de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate", a precizat Anda Samson, purtător de cuvânt al Centrului de Prevenire, Consiliere şi Evaluare Antidrog Braşov din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog.

Magazinul a fost deschis la începutul lunii februarie, iar pe vitrină apare avertismentul că "produsele sunt recomandate exclusiv studiului etnobotanic sau colecţionarilor privaţi de plante etnobotanice" şi că nu sunt recomandate "consumului uman". Dar, conform site-ului magazinului, cei care au comandat produse şi le-au consumat, au descris ce efecte au avut asupra lor. Potrivit consumatorilor, substanţele prezentate sub denumirea de amestec de "plante etnobotanice" dau efecte psihoactive, sedative, relaxante şi euforice, asemănătoare celor obţinute în urma consumului de marijuana sau ecstasy.

Magazinul comercializează produse pentru începători din gama "spice" şi pentru cei care caută senzaţii tari pentru care se recomandă "salvia". Pe site, există un forum unde consumatorii îşi împărtăşesc experienţele.

"Pentru cei care frecventează mai des cluburile, sunt super mişto. O senzaţie plăcută, şi o amplificare a sunetului şi a luminilor, odată consumate, te poţi simţi ca în paradis, şi nu ai cum să oboseşti", mărturiseşte un tânăr pe site.

Unele mărturii demonstrează efectul grav al produselor.

"În câteva secunde eram praf, ne-am făcut praf. Nu mai simţeam nimic, nici degete, nici picioare. Pluteam şi-mi venea să zbor. Nu ştiam de mine. Râdeam şi pluteam, vedeam chestii. Pe urmă mi-a trecut, dar mi-a luat vreo jumate de oră să vin la loc. Prima oară am băgat prea mult, şi am fost cam dus", mărturiseşte un alt consumator.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici