Prima pagină » Social » Mai multe cartiere din București rămân, începând de astăzi, fără apă caldă din cauza lucrărilor. Zonele vizate

Mai multe cartiere din București rămân, începând de astăzi, fără apă caldă din cauza lucrărilor. Zonele vizate

Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat că, începând de luni, vor fi efectuate lucrări de reparații și modernizări pe conductele rețelei termice, ceea ce va duce la oprirea apei calde în mai multe sectoare ale Capitalei.
Mai multe cartiere din București rămân, începând de astăzi, fără apă caldă din cauza lucrărilor. Zonele vizate
Rareș Mustață
08 sept. 2025, 10:48, Social

Locuitorii mai multor cartiere din București vor fi afectați în această săptămână de întreruperi în furnizarea apei calde, din cauza unor lucrări de reparații și modernizare a rețelei de termoficare, a transmis luni Compania Municipală Termoenergetica.

Printre zonele vizate se află Spitalul Fundeni și 337 de blocuri din Sectorul 2, unde lucrările se desfășoară până miercuri seara.

În Sectorul 3, pe Splaiul Unirii, șase imobile nu vor avea apă caldă până pe 12 septembrie, iar în Sectorul 4, 44 de blocuri vor fi afectate până joi.

Sute de blocuri sunt afectate de lucrări

Alte intervenții au loc pe Calea Rahovei, în Sectorul 5, unde 65 de blocuri rămân fără apă caldă până pe 11 septembrie, dar și în Sectorul 6, unde sunt vizate mai multe străzi din zonele Crângași, Giulești și Regie, precum și strada Moinești și Valea Călugărească.

În total, sute de blocuri și mai multe obiective economice și industriale sunt afectate de lucrări.

Conductele pe care se intervine au între 35 și 55 de ani de funcționare, unele dintre ele fiind puse în folosință în anii ’70 și ’80.

Compania avertizează că termenele de repunere în funcțiune sunt estimative și pot fi modificate în funcție de gradul de degradare al rețelei.