Mama bărbatului care a ucis-o pe soţia avocatului Teodorescu, încarcerată după ce a fost condamnată

Mama lui Erwin Preşmereanu, cel care a ucis-o pe soţia avocatului braşovean Victor Teodorescu la comanda acestuia, a fost încarcerată la Penitenciarul Codlea, după ce a fost condamnată definitiv la zece ani de închisoare cu executare, într-un dosar de fraude informatice de peste un milion de euro.

664 afișări
Imaginea articolului Mama bărbatului care a ucis-o pe soţia avocatului Teodorescu, încarcerată după ce a fost condamnată

Avocat VictorTeodorescu (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

Jolan Pulcă, mama lui Erwin Preşmereanu, a fost condamnată, în 6 februarie, de Curtea de Apel Braşov, la zece ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnatură privată, într-un dosar de fraude informatice de peste un milion de euro, în care sunt judecate 36 de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea este acuzată, printre altele, că în martie 2012 a obţinut ilegal de la o bancă din Braşov un credit în valoare de 10.150 de lei pe numele celuilalt fiu al ei, Vivian Preşmereanu, care nu este inculpat în acest dosar.

Instanţa a obligat-o pe femeie să returneze creditul obţinut în mod fraudulos, plus dobânzile aferente, în total fiind vorba despre 10.600 de lei. De asemenea, ea trebuie să plătească 45.000 de euro, în solidar cu alţi doi inculpaţi, pentru un alt credit obţinut ilegal pe numele altei persoane.

Alături de Jolan Pulcă, în acest dosar, au mai fost condamnaţi doi bărbaţi şi două femei.

Jolan Pulcă s-a sustras ispăşirii pedepsei, fiind însă prinsă de poliţişti sâmbătă, apoi încarcerată la Penitenciarul Codlea.

În dosarul de infracţiunui informatice de peste un milion de euro au fost trimise în judecată 36 de persoane, între care 16 femei, iar 19 bănci şi societăţi comerciale s-au constituit părţi civile.

Grupul infracţional organizat era format din zeci de persoane din Bucureşti, dar şi din judeţul Braşov, Prahova, Olt şi Constanţa, precum şi din Italia şi Germania. Printre membrii grupării se număra şi un poliţist bucureştean, care a pus la dispoziţie datele personale a 55 de oameni din baza de date a Evidenţei Populaţiei.

În cursul anului 2012, membrii grupării au retras bani din bancomate din Germania, Italia şi Olanda, au făcut cumpărături cu carduri false în magazine din Bulgaria şi Belgia şi au vândut fictiv pe internet ceasuri şi bijuterii.

De asemenea, aceştia au lansat atacuri de tip ”phishing”, fiind vizaţi clienţii şi utilizatorii serviciului de plată online PayPal.

În dosarul în care Erwin Preşmereanu a fost judecat pentru uciderea soţiei avocatului braşovean Victor Teodorescu la comanda acestuia, Jolan Pulcă a fost martor. De altfel, femeia a fost clientă a avocatului Teodorescu.

Erwin Preşemereanu a fost condamnat, în septembrie 2011, la 16 ani şi opt luni de închisoare, pentru omor calificat, la care s-a adăugat un rest de pedeapsă anteriorară de doi ani de închisoare pentru alte infracţiuni.

De asemenea, în martie 2013, avocatul Victor Teodorescu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 25 de ani de închisoare cu executare.

Victor Teodorescu a fost judecat pentru instigare la omor calificat după ce, la sfârşitul lunii martie 2011, cu premeditare şi din interes material, l-a determinat pe Erwin Victor Preşmereanu să-i ucidă soţia. Potrivit procurorilor, scopul crimei ar fi fost acela de a încasa prima de asigurare a femeii în valoare de 150.000 de euro.

Violeta Teodorescu a fost omorâtă în 29 martie 2011, în locuinţa sa, cu 25 de lovituri, cu un cuţit şi cu un levier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici