„La propunerea Ministerului Apărării Naţionale, ca un act necesar de recunoaştere şi compensare a sacrificiului făcut în timpul războiului şi, ulterior, în societate, de invalizii, veteranii şi văduvele de război, Guvernul României a adoptat în şedinţa de astăzi, 29 noiembrie, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de îndemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război şi pentru stabilirea unor măsuri privind drepturile prevăzute la art. 11 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Prin actul normativ menţionat, cuantumul îndemnizaţiilor lunare cuvenite invalizilor de război, veteranilor de război, precum şi văduvelor de război a fost majorat cu 75 la sută faţă de valoarea actuală”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale (MAPN) remis marţi seară MEDIAFAX.
Astfel, invalizii de război încadraţi în categoriile mari mutilaţi şi gradul I de invaliditate vor beneficia lunar de 259 de lei, cei încadraţi în gradul II de invaliditate de 231 de lei, iar pentru gradul III de invaliditate cuantumul a fost crescut la 196 de lei.
Tot la 196 de lei au fost stabilite şi noile cuantumuri ale îndemnizaţiilor lunare de veteran de război şi ale văduvelor de război care nu s-au recăsătorit.
Totodată, a fost adoptată şi o hotărâre prin care cuantumul ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război şi văduvelor de război, precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat a fost stabilit la 335 lei, potrivit MAPN.
Citeşte şi: Legea salarizării, pasată viitorului Guvern. Sănătatea, agricultura şi administraţia locală au primit fonduri în plus la rectificarea bugetară
Citeşte şi: Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, condamnată la patru ani de închisoare. Adriean Videanu a fost achitat/ „Decizia – halucinantă. Am convingerea că nu va rămâne aşa”
Citeşte şi: Curtea Constituţională cere un punct de vedere la Curtea Europeană de Justiţie referitor la recunoaşterea căsătoriilor gay
Citeşte şi: Două locomotive s-au ciocnit frontal în staţia CFR Bârseşti; unul din mecanici a murit – FOTO
Citeşte şi: Vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii noiembrie. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Citeşte şi: Primarul Capitalei l-a demis pe managerul Spitalului Malaxa, Florin Secureanu. DNA ridică documente
Citeşte şi: Florentin Pandele este cercetat de poliţiştii din Ilfov pentru loviri sau alte violenţe, după o înregistrare postată pe Facebook – VIDEO