Maratonul de Programare, câştigat de o echipă de studenţi din Braşov

Prima ediţie a Maratonului de Programare "Entrepreneurship" organizată la Braşov, la a cărei gală de premiere a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu, a fost câştigată de o echipă braşoveană, care a dezvoltat o aplicaţie numită "Live Rescue" ce ar putea ajuta serviciul de urgenţă 112.

842 afișări
Imaginea articolului Maratonul de Programare, câştigat de o echipă de studenţi din Braşov

Maratonul de Programare, câştigat de o echipă de studenţi din Braşov (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Preşedintele a felicitat toate cele zece echipe de tineri participanţi la Maratonul de Programare, dar şi echipa care s-a retras din competiţie şi a înmânat proiectele celor nouă echipe rezenatntului UE în România, pentru a le duce la Bruxelles.

În cadrul maratonului, timp de 24 de ore, zece echipe de studenţi din Bucureşti, Braşov, Cluj, Timişoara şi Constanţa au dezvoltat aplicaţii care rulează pe sistemul android ce vor putea fi folosite şi accesate de pe smartphone şi tablete şi care au utilitate socială.

Din cele zece echiope, una a abandonat, rămânând nouă echipe în competiţia finală, iar cele mai bune trei proiecte au fost premiate de un juriu de specialitate.

Pe primul loc s-a clasat echipa "Krankenschutz" din Braşov care a dezvoltat o aplicaţie numită "Live rescue", care permite cetăţenilor să intervină în cazul urgenţelor raportate în apropierea lor înaintea sosirii echipajelor de urgenţă.

"Noi ne-am gândit că sunt multe situaţii când există o urgenţă raportată la 112 dar s-ar putea să fie într-o zonă greu accesibilă, fie o zonă de agrement sau convenţii, un festival sau un concert unde ambulanţa ar ajunge relativ greu, dar există şanse unde oamenii pot ajuta. Aplicaţia noastră constă într-un program instalat pe telefon, de regulă de către voluntari sau oameni care au o anumită pregătire necesară pentru a interveni să acorde primul ajutor, iar partea de server este un site care poate fi accesat de cei de la 112, care în momentul în care are loc un apel marchează pe acest site locul unde a avut loc o problemă, adăugând anumite detalii, iar persoanele care se află în acea zonă primesc automat notificări prin SMS pe telefonul mobil având şansa să salveze o viaţă înainte de a sosi echipajele de intervenţie", a spus Andrei Bârsan, reprezentantul echipei câştigătoare.

Locul doi a fost ocupat de echipa "Code Smart" care a dezvoltat o aplicaţie ce facilitează o legătură strânsă între medicul de familie şi pacient, iar locul trei a revenit echipei "Health Robots", destinată nevoilor diverse în materie de sănătate ale cetăţenilor.

Potrivit organizatorilor, acest maraton este un prim eveniment ce va fi încadrat într-un amplu proiect de responsabilitate socială, denumit "România contează!". Proiectul va consta într-o serie de acţiuni prin care se urmăreşte dezvoltarea comunităţilor prin susţinerea de activităţi locale şi naţionale.

Toate lucrările şi aplicaţiile care vor fi dezvoltate de către studenţii români în cadrul acestui eveniment vor fi donate Comisiei Europene, cu excepţia drepturilor de proprietate intelectuală, care le va promova către mediul de afaceri.

Câştigătorii concursului au fost premiaţi cu device-uri, smartphone-uri şi tablete, precum şi cu vouchere pentru Google Crown oferite de Google, partener în acest proiect.

"Vrem să dovedim opiniei publice româneşti şi comunităţii europene că România deţine valori autentice, inteligente, talentate, care îşi îndreaptă atenţia şi asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru", au menţionat organizatorii.

Maratonul de Programare a fost organizat de compania Allview din Braşov şi Centrul pentru Diplomaţie Publică, în parteneriat cu Universitatea "Transilvania" şi Primăria Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici