Maşini avariate la Craiova de acoperişuri smulse de vânt

Cel puţin şase maşini au fost avariate, în ultimele 48 de ore, la Craiova, după ce acoperişurile mai multor clădiri au fost smulse de vântul puternic şi s-au prăbuşit peste autoturismele parcate.

5 afișări
Imaginea articolului Maşini avariate la Craiova de acoperişuri smulse de vânt

Maşini avariate la Craiova de acoperişuri smulse de vânt

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au intervenit, luni, pentru a tăia mai mulţi pomi care prezentau riscul de a se rupe, dar pe o stradă din apropierea centrului Craiovei un copac a căzut, luni dimineaţă, peste două maşini, avariindu-le.

În judeţul Dolj, autorităţile iau măsuri pentru îndepărtarea efectelor precipitaţiilor şi vântului puternic din ultimele două zile.

Prefectul de Dolj Silviu Dumitru a afirmat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în satul Cleanov, comuna Carpen, izolat, după ce apele pârului Terpeziţa au ieşit din albie inundând localitatea, s-a refăcut podeţul afectat.

"S-a rezolvat situaţia de la Cleanov. S-a mers pe o situaţie provizorie. Circulaţia a fost reluată către Carpen", a declarat Dumitru.

Potrivit sursei citate, din cauza vântului puternic au fost afectate legăturile de telefonie fixă în localităţile Afumaţi şi Mofleni, după ce mai mulţi stâlpi au fost puşi la pământ.

La Braloştiţa, din cauza apelor venite de pe versanţi, mai multe gospodării au fost inundate, oamenii refuzând să-şi părăsească locuinţele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici