Măsuri în cazul exploziei din Galaţi, după ce proprietarul hotelului şi autorităţile de control au „uitat” de bomba cu ceas din subteran

Autorităţile locale îl obligă pe proprietarul hotelului unde s-a produs o explozie puternică să ia o serie de măsuri care implică studii şi lucrări subterane. Asta după ce ani de zile nimeni nu a făcut nimic, proprietarul imobilului şi autorităţile de control „uitând” de bomba cu ceas din subteran.

1413 afişări
Imaginea articolului Măsuri în cazul exploziei din Galaţi, după ce proprietarul hotelului şi autorităţile de control au „uitat” de bomba cu ceas din subteran

Măsuri în ceasul al 12-lea în cazul exploziei din Galaţi, după ce proprietarul hotelului şi autorităţile de control au „uitat” de bomba cu ceas din subteran

Circulaţia maşinilor şi a tramvaielor este în continuare blocată pe strada din oraşul Galaţi, în dreptul hotelului unde luni s-a produs o explozie puternică. Asta chiar dacă pompierii au stabilit că nu mai este pericol de explozie sau incendiu.

Totuşi, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a decis menţinerea restricţiilor de circulaţiei pe stradă până la îndeplinirea tuturor măsurilor impuse proprietarului hotelului. Acesta trebuie să golească rezervoarele subterane de combustibil, să verifice instalaţiile şi să se asigure că solul nu a avut de suferit în urma exploziei.

Până la finalizarea operaţiunilor, la faţa locului se vor afla mai multe echipaje ale Poliţiei Locale pentru a asigura perimetrul afectat de explozie.

„S-a decis menţinerea restricţiilor de circulaţiei pe strada Frunzei, în zona exploziei, de către Poliţie, până la îndeplinirea tuturor măsurilor impuse proprietarului, în vederea demarării lucrărilor de consolidare a terenului. De asemenea, furnizorii de servicii vor verifica reţelele administrate. Lichidatorul/proprietarul imobilului va asigura neutralizarea conţinutului rezervoarelor şi va verifica instalaţiile fostei staţii de carburanţi. De asemenea, s-a solicitat consolidarea terenului de către proprietar, conform măsurilor dispuse de către expertul autorizat, precum şi realizarea unui studiu geo care să reflecte starea de afectare a structurii rutiere, în zona limitrofă exploziei”, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

Incidentul s-a produs luni în momentul în care un rezervor subteran de combustibil a sărit în aer şi a avariat patru maşini. Explozia din parcarea hotelului din oraşului Galaţi a scos la iveală un lung şir de nereguli. Este vorba despre autorizaţii, termene şi alte obligaţii încălcate de proprietarul fostei staţii de combustibili din zonă, dar şi de societatea care deţine hotelul şi spălătoria auto existente.

De asemenea, s-a aflat faptul că lucrările de modernizare din cauza cărora s-a produs explozia se desfăşurau fără respectarea normelor de securitate la incendiu şi fără autorizaţie de la primărie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici