Mazăre cere PSD să nu susţină iniţiativa privind limitarea plăţilor cash între persoane fizice

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, dezaprobă propunerea ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, de limitare a plăţilor cash între persoanele fizice, cerând social-democraţilor să nu susţină această iniţiativă, apreciind că va fi un dezastru pentru economie dacă va fi aplicată.

199 afișări
Imaginea articolului Mazăre cere PSD să nu susţină iniţiativa privind limitarea plăţilor cash între persoane fizice

Mazăre cere PSD să nu susţină iniţiativa privind limitarea plăţilor cash între persoane fizice (Imagine: Shutterstock)

Mazăre a declarat, luni, după şedinţa Consiliului Local, că Italia are o lege similară, iar cetăţenii pleacă peste graniţă pentru a putea cheltui banii.

"Înţeleg că domnul Chiţoiu a băgat o ordonanţă care pe mine m-a înfiorat când am aflat. (...) Ce am văzut acolo va fi îngrozitor pentru România. Dacă se vor limita plăţile cash între persoanele fizice, aşa cum este ordonanţa de acum, va fi dezatru. Italia are o astfel de lege de doi ani şi limitează plăţile la o mie de euro. Ştiţi ce se întâmplă? Italienii fug şi cheltuiesc banii în Austria şi Germania, cumpără excursiile cu bani cash în Austria şi Germania. În România, va fi la fel", a declarat Radu Mazăre.

El susţine că va aduce în discuţie acest subiect în următoarea şedinţă a PSD, solicitând ca iniţiativa lui Daniel Chiţoiu să nu fie susţinută de social-democraţi.

"Am aşteptat să fie şedinţa PSD, din păcate, s-a decalat, pentru că vreau să aduc în discuţie chestiunea asta. Mie mi se pare că va paraliza economia românească, aşa cum este paralizată economia italiană. Ne îndreptăm cu nişte paşi rapizi spre ce se întâmplă în Italia şi se întâmplă prost de tot acolo şi o vedem pe toate statisticile. (...) Dacă se va limita plata cash între persoane fizice în România va fi un dezastru. Eu am să cer să se voteze în cadrul comitetului ăla în care suntem 40 de oameni să nu împărtăşim solicitarea liberalilor, culmea, a liberalilor", a afirmat Mazăre.

Potrivit unui proiect de ordonanţă obţinut de MEDAIAFAX, plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi păstrat.

Totodată, nu există limitări legale pentru operaţiunile cu numerar efectuate de alţi operatori economici decât persoanele juridice, respectiv liber profesionişti, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale şi alte entităţi fără personalitate juridică sau între operatorii economici şi persoanele fizice pentru contravaloarea livrării de bunuri şi prestării de servicii, dividende, cesiuni de creanţe, împrumuturi şi alte forme de finanţare. Încasările şi plăţile dintre persoanele fizice nu sunt, de asemenea, limitate în ceea ce priveşte contravaloarea vânzării de bunuri sau drepturi, împrumuturi etc.

Astfel, potrivit documentului citat, vor fi limitate la maxim 2.000 de lei plăţile în numerar efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.

Limitările sunt valabile şi pentru plăţile şi încasările în numerar efectuate de operatorii economici către persoane fizice, reprezentând plata contravalorii unor livrări de bunuri, sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituirile de împrumuturi sau alte finantari, respectiv pentru cesiuni de creanţe sau alte drepturi, acordarea de împrumuturi sau alte finanţări.

Încasările şi plăţile în numerar între persoanele fizice vor fi supuse unui plafon maxim de 10.000 de lei pe tranzacţie, prevedere nou introdusă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici