MECI: Elevii care intră în clasa a VIII-a ar trebui evaluaţi tot prin tezele unice

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea (PDL) susţine că elevii care anul acesta intră în clasa a VIII-a ar trebui evaluaţi la admiterea în liceu tot prin tezele unice, arătând că în 2006 evaluarea PISA a avut "rezultate devastatoare", clasând România pe ultimul loc între ţările UE.

35 afișări
Imaginea articolului MECI: Elevii care intră în clasa a VIII-a ar trebui evaluaţi tot prin tezele unice

MECI: Elevii care intră în clasa a VIII-a ar trebui evaluaţi tot prin tezele unice (Imagine: Mediafax Foto)

Oana Badea a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Sinaia, după şedinţa Biroului Permanent al Organizaţiei de Femei a PDL, că femeile democrat-liberale au ajuns la concluzia că pentru viitorii elevi de clasa a VIII-a "este incorect să schimbi regulile jocului în timpul desfăşurării acestuia" şi ca atare cei care au terminat clasa a VII-a şi trec în clasa a VIII-a ar trebui evaluaţi la admiterea în liceu tot prin intermediul tezelor cu subiect unic.

"În consecinţă, elevii ar trebui să dea în continuare teze cu subiect unic", a afirmat Oana Badea, arătând că evaluarea PISA în 2006 a avut "rezultate devastatoare", clasând România pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a mai spus că pe parcursul acestei veri vor fi organizate dezbateri publice la care vor fi invitaţi să participe elevi, profesori şi părinţi pentru a-şi exprima opţiunea în ceea ce priveşte eventuala renunţare la tezele cu subiect unic.

Întrebată care vor fi acţiunile prin care va susţine păstrarea tezelor cu subiect unic pentru elevii care trec anul acesta în clasa a VIII-a, Oana Badea a explicat că, după dezbaterile publice şi în funcţie de rezultatele acestora, va încerca să discute cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pe acest subiect.

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a spus că, în calitate de părinte, consideră că "este corect ca sistemul de evaluare pentru elevii de clasa a VIII-a să rămână pe tezele cu subiect unic".

În opinia Sulfinei Barbu, dacă se va merge pe o altă abordare în privinţa admiterii la liceu, elevii vor fi parte a unui experiment.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, joi, că instituţia pe care o conduce va propune spre dezbatere publică un proiect privind desfiinţarea din anul şcolar 2009-2010 a tezelor cu subiect unic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici