Medici: Depresia copiilor apare din cauza părinţilor ocupaţi

Depresia copiilor apare din cauza părinţilor ocupaţi, care nu au timp să discute cu ei, susţin medicii, precizând că un copil mic poate avea stări de furie sau de tristeţe fără motiv, însă acestea sunt normale, atâta timp cât nu devin obişnuite.

454 afişări
Imaginea articolului Medici: Depresia copiilor apare din cauza părinţilor ocupaţi

Medici: Depresia copiilor apare din cauza părinţilor ocupaţi

„Avem copii depresivi, care au tentative de suicid, abandon şcolar şi tulburare de comportament, pentru că au părinţi ocupaţi. (...) Să stai lângă un copil obez nu înseamnă că este uşor, trebuie să stai lângă el, să îl susţii pentru că toţi îl critică. (...) Există mai multe categorii de părinţi, iar copilul este aşa cum e format de familie. (...) Aproape 30% dintre copiii care se plâng de problemele abdominale ale tubului digestiv au în spate stres, îngrijorare, alimentaţie nepotrivită şi dacă fac o analiză a familie, din păcate masa este cu certuri şi reproşuri”, a declarat, miercuri, medicul de familie Valeria Herdea, în cadrul evenimentului „Ce se întâmplă, doctore cu mama şi copilul”, organizat de CSID.

Herdea mai precizează că este important ca părinţii să discute cu copiii şi să afle cât mai multe detalii despre timpul petrecut la şcoală. Totodată, medicul susţine că este important ca micuţii să nu fie certaţi pentru greşelile lor.

„Realitatea este că nu doar mâncăm pe fugă, nu doar uităm să mulţumim lui Dumnezeu pentru ce avem în farfurie. Pur şi simplu, noi nu vedem ce avem în farfurie şi nu discutăm cu apropiaţii. (...) Discutaţi cu copiii mai mult decât un „bună” şi cum a fost ziua. Încercaţi să aflaţi ce face, însă să nu-i certaţi. Întrebaţi-l dacă a plâns sau a fost vesel la şcoală, asta e cel mai important. (...) Patologia copilului obez este patologia părintelui implicat social. Părintele care are un statut oficial şi oferă bani copilului trebuie să-i ofere prezenţa lui la creştere”, a mai adăugat Valeria Herdea.

Medicul recomandă părinţilor să petreacă mai mult timp cu copii în parc şi să facă mai multe activităţi fizice.

„Ieşiţi în aer liber şi faceţi gimnastică cu copii, petreceţi timp de calitate cu familiile voastre. Le-am dat sfaturile unor pacienţi care aveau nevoie de astfel de activităţi, însă le-am spus că sunt importante pentru copiii lor şi ce credeţi, m-au ascultat. Prin urmare, am observat că în aceste familii a scăzut cu 10% tensiunea. (...) Acordăm copiilor un standar financiar şi educaţional, dar nu le acordăm acea grijă pentru ziua de mâine, nu le acordăm siguranţa pentru viitor ca nu vor avea boli cronice. (...) Petreceţi măcar o oră zilnic cu copilul în aer liber, măriţi timpul pe care-l petreceţi la masă şi încercaţi ca mesele să fie fără certuri. Vă rog să vă uitaţi în agenda dvs. cât timp durează masa şi care este atmosfera, pentru că este important să faceţi o analiză”, a mai adăugat medicul de familie.

Totodată, Otilia Mantelers, leader hand în parenting, a precizat în cadrul evenimentului că furia şi strările de tristeţe sunt normale în comportamentul bebeluşilor, a copiilor şi al adolescenţilor.

„Copiii tot sunt trişti şi au griji. (...) Furia are un rost, rostul de a-l ajuta să se protejeze, tristeţea are rostul de a jeli. Toate aceste emoţii sunt foarte importante şi atunci când mamele observă că bebeluşii, copii sau adolescenţii sunt trişti trebuie să permită emoţiei să fie. (...) Trebuie să vorbim cu copii şi să le permitem să fie aşa, chiar dacă nu au motive. (...) Părinţii se simt responsabili pentru emoţia copilului, cumva încet trebuie să nu ne mai simţim responsabili. Dacă este nervos îl întrebăm dacă trebuie să facem ceva ca să-l ajutăm, iar dacă nu, îi permitem să fie aşa. (...) În astfel de momente în părinţi se activează teama, însă ei trebuie să îl lase, iar dacă cel mic întrece limitele, atunci să intervină”, a declarat Otilia Mantelers, leader hand în parenting.

A doua ediţie a evenimentelor din seria "Mama şi copilul", organizate de "Ce se întâmplă, doctore?" a fost dedicată copiilor preşcolari şi şcolari şi a fost realizat cu sprijinul partenerulul Lidl România. Evenimentul a reunit 3 specialişti de top: Mihaela Bilic, medic primar diabet şi boli de nutriţie, Olivia Mantelers, leader Hand in Hand Parenting România, şi Valeria Herdea, medic primar medicină de familie, alături de părinţii interesaţi de cele mai bune sfaturi pentru sănătatea copiilor lor.  

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici