Prima pagină » Social » Medicii de familie renunţă la protestele anunţate

Medicii de familie renunţă la protestele anunţate

Medicii de familie au anunţat, marţi, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS, că renunţă la protestele anunţate de miercuri până vineri, întrucât au fost găsite soluţii pentru acordarea unui buget rezonabil pentru asistenţa medicală primară.
Medicii de familie renunţă la protestele anunţate
17 feb. 2009, 15:07, Social

Potrivit reprezentanţilor medicilor de familie, rezultatul pentru trimestrul întâi obţinut la întâlnirea de marţi nu este cel dorit, dar înţeleg că anul acesta este vorba de un buget de austeritate. În opinia acestora, cheltuielile cabinetelor medicale vor putea fi suportate din bugetul alocat asistenţei medicale primare.

"Pentru trimestrul întâi, valorile rămân neschimbate, la nivelul lui 2008. Pentru celelalte trei trimestre, valoarea minim garantată a punctului per capita este de 4,1, iar valoarea minim garantată per serviciu este de 1,5", a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu.

Ea a precizat că faţă de 2008, valoarea punctului "per capita" şi "per serviciu" a scăzut, dar în limita unui buget de austeritate, adică de la 4,61 la 4,1 "per capita" şi de la 1,9 la 1,5 "per serviciu".

De asemenea, pentru 2009, raportul capita – seriviu va fi de 80 pe 20, a mai spus Tănăsescu, precizând că acţiunile de protest anunţate vor fi suspendate.

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat, marţi, că s-a ajuns la o formulă pentru rezolvarea problemelor medicilor de familie.

Bazac a spus, la finalul discuţiilor cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cu reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi ai Patronatului Naţional al Medicilor de Familie, că lipsa de comunicare a dus la situaţiile tensionate din ultima perioadă şi speră că rectificarea bugetară să ducă asistenţa medicală primară acolo unde îi este locul.

Medicii de familie au început să depună, de luni, la Casele de asigurări de sănătate, cereri prin care anunţă că, de miercuri ar putea intra în concediu de odihnă sau de studii, pentru trei zile, în semn de protest faţă de alocaţia bugetară pe 2009, a declarat Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

În urma întâlnirii de luni, ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS au stabilit că, în primul trimestru al acestui an, veniturile medicilor de familie vor rămâne neschimbate, la valoarea anului 2008, de 306 milioane de lei, în conformitate cu contractul-cadru, care a fost prelungit prin hotărâre de Guvern.

Citeşte şi:

Medicii de familie vor intra în concediu, în semn de protest (Video)

 

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia