Medicul Ciomu, obligat să plătească 500.000 de euro pacientului pe care l-a mutilat

Medicul Naum Ciomu este obligat să îi plătească lui Ion Jiga, pacientul pe care l-a mutilat în timpul unei intervenţii chirurgicale, 500.000 de euro daune morale şi materiale, împreună cu Spitalul " Theodor Burghele", potrivit sentinţei definitive a Curţii de Apel Bucureşti.

279 afișări
Imaginea articolului Medicul Ciomu, obligat să plătească 500.000 de euro pacientului pe care l-a mutilat

Medicul Ciomu, obligat să plătească 500.000 de euro pacientului pe care l-a mutilat (Imagine: Mediafax Foto)

Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, recursul lui Naum Ciomu la sentinţa instanţei inferioare, astfel că medicul trebuie să plătească, împreună cu unitatea sanitară, 500.000 de euro şi rămâne cu pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare.

Avocatul lui Ion Jiga, victima medicului Ciomu, a cerut magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti judecarea dosarului în şedinţă secretă, instanţa stabilind ca discuţiile să se poarte cu uşile închise. După aproximativ o oră procesul s-a finalizat.

Instanţa de apel a menţinut decizia din 4 iulie a Tribunalului Bucureşti care a dispus majorarea sumei pe care medicul trebuie să o plătească drept daune.

Medicul Naum Ciomu a fost deferit justiţiei în octombrie 2004, pentru că a lăsat infirm un pacient, doctorul fiind acuzat de vătămare corporală gravă din culpă.

În 13 iulie 2004, în timpul unei intervenţii, din greşeală, chirurgul urolog Ciomu i-a tăiat unui tânăr penisul, în timp ce îi opera canalul urinar din partea inferioară, apoi i-a fragmentat organul genital în mai multe bucăţi.

Doctorul a invocat faptul că în momentul intervenţiei chirurgicale a avut un accident vascular.

Două săptămâni mai târziu, Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor a decis ca doctorului Ciomu să-i fie retrasă definitiv autorizaţia de liberă practică.

După doi ani de proces, Judecătoria Sectorului 5 l-a condamnat pe Ciomu la un an de închisoare cu suspendare.

De asemenea, magistraţii au decis ca doctorul Ciomu să nu mai poată profesa ca medic primar chirurg urolog.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici