Mesajul lui Ciucă, de Ziua Femeii: 8 martie este puternic umbrită de viitorul devenit dintr-odată incert

Ziua de 8 martie este puternic umbrită de viitorul devenit dintr-odată incert şi extrem de periculos pentru mamele şi fiicele din Ucraina, transmite premierul Nicolae Ciucă, în mesajul său cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii.

794 afișări
Imaginea articolului Mesajul lui Ciucă, de Ziua Femeii: 8 martie este puternic umbrită de viitorul devenit dintr-odată incert

Mesajul lui Ciucă, de Ziua Femeii: 8 martie este puternic umbrită de viitorul devenit dintr-odată incert

„Femeile din întreaga lume reprezintă pentru noi simbolul vieţii şi speranţei. Astăzi trebuie să ne bucurăm de primăvară şi să le sărbătorim. Să le spunem "La mulţi ani!" şi să le mulţumim pentru căldura şi sensibilitatea pe care le aduc în viaţa fiecăruia dintre noi. Anul acesta, însă, ziua de 8 martie este puternic umbrită de viitorul devenit dintr-odată incert şi extrem de periculos pentru mamele şi fiicele din Ucraina. Imaginea sutelor de mii de femei nevoite să fugă din calea războiului pentru a-şi pune la adăpost pruncii este dureroasă, în secolul XXI, când nimeni nu credea că omenirea mai poate trăi drame ca aceasta. Cei care au pornit acest tăvălug al agresiunii fără a se gândi la consecinţele umanitare şi la toate celelalte urmări pe scară largă ale acestui război, trebuie să înţeleagă că este timpul să audă şi să asculte glasul mamelor sau fiicelor lor, care le cer să oprească războiul şi să dea şansă vieţii şi păcii”, transmite Nicolae Ciucă.

El afirmă că „raţiunea va învinge în cele din urmă ambiţiile iraţionale”.

„Mame, bunici, surori, soţii, fiice, colege, tuturor femeilor le doresc multă sănătate, fericire şi să se bucure în linişte şi pace de tot ceea ce le este drag! În acelaşi timp, transmit un mesaj de solidaritate cu refugiaţii din Ucraina, majoritatea femei, şi cu familiile lor rămase acasă să-şi apere ţara”, conchide prim-ministrul Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ciucă,
8 martie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici