MFP: Aproximativ 258.000 de persoane au dreptul să primească prime de vacanţă

Numărul funcţionarilor care beneficiază în 2009 de dreptul la prime de vacanţă este de aproximativ 258.000 de persoane, respectiv magistraţi şi personal auxiliar din justiţie, funcţionari din autorităţile centrale şi locale, poliţişti şi funcţionarii din administraţia penitenciarelor, potrivit MFP.

57 afișări
Imaginea articolului MFP: Aproximativ 258.000 de persoane au dreptul să primească prime de vacanţă

MFP: Aproximativ 258.000 de persoane au dreptul să primească prime de vacanţă (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

De dreptul de a beneficia de prime de vacanţă beneficiază în principal magistraţii şi personalul auxiliar din sistemul justiţiei (grefieri), funcţionarii publici din instituţiile şi autorităţile publice de nivel central (toate ministerele şi instituţiile din subordinea acestora, precum şi alte organe de specialitate ale administraţiei centrale), şi local (consilii judeţene, consilii locale şi alte instituţii din subordinea acestora), politiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, se arată într-o informare a Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Instituţia arată că în perioada 2001-2006 au fost introduse acţiuni în instanţă, individual sau prin intermediul organizaţiilor sindicale, prin care majoritatea salariaţilor menţionaţi anterior au câştigat dreptul la acordarea primelor de vacanţă pe toată perioada pentru care acest drept a fost suspendat, precum şi pentru viitor.

"Având în vedere aceste aspecte, pentru înlăturarea inechităţilor create între persoanele care au obţinut prima de vacanţă în instanţă, reprezentând majoritatea salariaţilor care aveau acest drept stabilit prin lege şi persoanele care nu s-au adresat instanţelor, începând cu anul 2007 acest drept nu a mai fost suspendat. Prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a aprobat plata eşalonată în trei tranşe în cursul anului 2008 a primelor de vacanţă restante din perioada 2001-2006 pentru personalul care nu a obţinut titluri executorii", potrivit informării Ministerului Finanţelor Publice.

Astfel, efortul bugetar a totalizat anul trecut suma de 795,2 milioane lei, dintre care 541,7 de milioane lei de la bugetul de stat, 183,5 milioane lei de la bugetele locale şi 70 milioane lei de la instituţiile subvenţionate.

Referitor Ministerul Educaţiei, Cercetării şi lnovării, pentru funcţionarii publici din acest minister a fost alocată suma de 2,142 milioane lei pentru prime de vacanţă, în contextul în care legea privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţine prevederi referitoare la acordarea acestui drept.

"Ţinem să precizăm că în contractele colective de muncă există precizări care permit acordarea primei de vacanţă din veniturile proprii ale consiliilor locale. Astfel, de exemplu, în contractul colectiv de muncă la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti se prevede că «toţi salariaţii din învăţământ pot primi o primă de vacanţă în cuantumul salariului de bază din luna anterioară, care se acordă cu indemnizaţia de concediu, iar fondurile vor fi asigurate din veniturile proprii ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti»", arată reprezentanţii MFP.

În contextul acestei legislaţii, unele instanţe de judecată au hotărât acordarea dreptului la prime de vacanţă, ca urmare a unor acţiuni introduse de mai multe sindicate, precum şi de cadre didactice în nume individual, cu motivaţia că aceştia sunt discriminaţi faţă de restul personalului bugetar care are reglementate în mod expres aceste drepturi prin legile de salarizare.

În ceea ce priveşte situaţia de la Ministerul Finanţelor Publice, prima medie brută este de 1.734 lei, iar suma netă de 1.309 lei, în contextul în care există 31.834 de funcţionari publici raportat la cele 34.114 de posturi bugetate în cadrul instituţiei şi a celor din subordine. Suma totală alocată pentru aceste prime, stabilită prin ordonanţa de rectificare a bugetului, este de 55,2 milioane de lei.

În acelaşi timp, ordonanţa de rectificare a bugetului, din luna aprilie, prevede diminuarea cheltuielilor de personal ale Ministerului Finanţelor cu 49,914 milioane lei faţă de prevederile legii bugetului de stat pe anul 2009.

"Pentru a ne încadra în noile cheltuieli bugetare, în afara blocării unor posturi vacante, conducerea ministerului a mai luat şi alte măsuri (...), precum neacordarea salariului de merit în anul 2009 (potrivit legii, 20% din numărul total al funcţionarilor publici şi 15% din personalul contractual dintr-o instituţie, pot beneficia de salariu de merit în cuantum de 15% din salariul de bază), diminuarea indemnizaţiilor de conducere pentru personalul cu funcţii de conducere în procent de minim 10%, reducerea sporului de manager public cu 10 - 30% şi a celui pentru persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu cu 5 - 10%, precum şi pentru personalul din categoria auditorilor interni cu 5 - 10%", se menţionează în informarea MFP.

Ministerul a mai decis diminuarea indemnizaţiei de şedinţă pentru membrii Comitetului pentru Audit Public Intern de la 20% la 1% din echivalentul salariului brut al unui secretar de stat, reducerea indemnizaţiei membrilor comisiei de disciplină, de la 15% la 1%, a membrilor comisiei de concurs sau de soluţionare a contestaţiilor de la 20% la 1%, scăderea numărului funcţiilor publice de conducere la nivelul aparatului propriu cu 21 funcţii, iar la nivelul unităţilor subordonate cu 997 funcţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici