Miclea: Politicienii ar trebui să urmeze exemplul preşedintelui şi să-şi asume greşeala

Şeful comisiei prezidenţiale pentru Educaţie, Mircea Miclea, a afirmat, marţi, la postul RFI, că toţi oamenii politici ar trebui să urmeze exemplul preşedintelui Traian Băsescu şi să-şi asume greşeala adoptării Legii salarizării pentru profesori.

86 afișări
Imaginea articolului Miclea: Politicienii ar trebui să urmeze exemplul preşedintelui şi să-şi asume greşeala

Mircea Miclea (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu cred că veniturile lor (ale profesorilor - n.r.) vor fi reduse. Din păcate, trebuie să suportăm cu toţii consecinţele crizei. Există două surse de fonduri pentru finanţarea şcolii: fonduri pe care le accesezi ţipând, adică fondurile de la buget şi fondurile pe care le accesezi gândind, adică fondurile de la Uniunea Europeană. Există 3,2 miliarde de euro până în 2013, care pot fi accesate gândind", a spus Miclea.

Întrebat dacă este suficient faptul că preşedintele Traian Băsescu şi-a asumat "eroarea" promulgării legii salarizării profesorilor, Miclea a susţinut că "ar fi o urmare logică dacă întreaga clasă politică şi-ar asuma o astfel de eroare".

"Eroarea s-a datorat nu unei intenţii perverse a clasei politice, cred, ci a faptului că informaţiile pe care le-a avut în acel moment despre buget şi despre economia care duduia erau cu totul altele decât cele pe care le au acum. Încă o dată, asta este o greşeală, este evident, şi preşedintele şi-a asumat-o. Sper să aibă şi ceilalţi curajul să şi-o asume. Din păcate, nu văd un astfel de curaj la ceilalţi reprezentanţi ai clasei politice", a declarat la RFI, şeful comisiei prezidenţiale pentru Educaţie, Mircea Miclea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că îşi asumă, împreună cu clasa politică, eroarea promulgării Legii salarizării cadrelor didactice, considerând că disputa dintre sindicatele profesorilor şi părinţi şi copii trebuie "mutată" între profesori şi politicieni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici