Minerii care au murit în explozia de la Mina Uricani vor fi înmormântaţi marţi

Cei cinci mineri care au murit, sâmbătă, în urma exploziei care a avut loc în Mina Uricani vor fi înmormântaţi marţi, în localităţile Lupeni şi Uricani, trupul neînsufleţit al unuia dintre aceştia fiind depus la o capelă, în timp ce trupurile celorlaţi au fost duse la familiile lor.

140 afișări
Imaginea articolului Minerii care au murit în explozia de la Mina Uricani vor fi înmormântaţi marţi

Minerii care au murit în explozia de la Mina Uricani vor fi înmormântaţi marţi (Imagine: Radu Vioreanu/Mediafax Foto)

Potrivit autorităţilor locale, cei cinci mineri vor fi înmormântaţi marţi, în localităţile de domiciliu, patru în Uricani şi unul în Lupeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trupul neînsufleţit al unuia dintre electricieni, Marian Cucu, a fost depus la Capela Precup din municipiul Lupeni, în timp ce trupurile neînsufleţite ale celorlaţi trei electricieni şi al inginerului au fost duse acasă, la familiile lor, în Uricani.

Marian Cucu, de 41 de ani, avea o vechime în muncă de 23 de ani, cinci luni şi 24 de zile, fiind şef de echipă de peste patru ani. El era căsătorit şi avea un copil de 20 de ani, iar soţia lui este casnică.

Inginerul conducător formaţie de lucru, Cosmin Calotă, de 36 de ani, avea o vechime totală în muncă de 17 ani, cinci luni şi optsprezece zile, peste doi ani dintre aceştia fiind în funcţia de inginer.

Cornel Borc Hici, de 36 de ani, a fost electrician, având o vechime totală în muncă de 18 ani, trei luni, şi patru zile. Electricianul avea un copil de opt ani, soţia acestuia fiind asistent medical.

Electricianul Iulian Stoi, de 36 de ani, avea doi copii, în vârstă de nouă şi 13 ani, iar soţia sa era tot asistent medical. El avea o vechime în muncă de 18 ani, trei luni şi patru zile.

Cel de-al cincilea miner care a murit în explozia de la mina Uricani, electricianul Ion Nădrag, de 37 de ani, nu avea copii, soţia acestuia fiind vânzătoare. El avea o vechime în muncă de 18 ani, şase luni şi două zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici