Ministerul Sănătăţii a înaintat Guvernului proiectul de OUG care prevede plata gărzilor

Ministerul Sănătăţii a înaintat Guvernului proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care prevede plata gărzilor pentru rezidenţii de anul I şi II, având în vedere numărul mare de gărzi efectuate de aceştia şi faptul că această activitate era neremunerată, anunţă MS.

340 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sănătăţii a înaintat Guvernului proiectul de OUG care prevede plata gărzilor

Ministerul Sănătăţii a înaintat Guvernului proiectul de OUG care prevede plata gărzilor (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Astfel, noul act normativ prevede că medicii rezidenţi aflaţi în primii doi ani de pregătire în rezidenţiat pot asista medicul titular de gardă, în afara programului normal de lucru şi pentru această activitate beneficiază de o indemnizaţie în cuantum de 140 de lei/gardă. Această indemnizaţie se va acorda pentru un număr de maxim de două gărzi pe lună.

Măsura se va aplica şi medicilor rezidenţi începând cu anul III de pregătire în rezidenţiat, pentru activitatea prestată în afara programului de la norma de bază, care efectuează gărzi în spitale în care nu sunt organziate două linii de gardă în aceeaşi specialitate.

"În jur de 7.000 de medici rezidenţi ar urma să beneficieze de această indemnizaţie. Deoarece această măsură implică alocarea suplimentară de fonduri pentru cheltuieli de personal, Ordonanţa de Urgenţă nu a putut fi promovată cu şase luni înainte de alegeri conform prevederilor din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicata, unde se stipulează că “nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care să conducă la creşterea cheltuielilor de personal”. Actul normativ a fost însă finalizat, a obţinut toate avizele necesare şi poate fi adoptat de noul Guvern", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici