Ministrul Carmen Dan, pregătit să sesizeze Parchetul împotriva demonstranţilor anti-PSD: Din anii '90 nu am mai întâlnit manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat marţi, la Oradea, că structurile de poliţie şi de jandarmerie identifică persoane şi ”vizualizează imaginile” pe care le deţin de la mitingurile PSD pentru sesizarea Parchetului, motivând că s-a depăşit planul contravenţional şi s-a trecut în cel penal.

3064 afişări
Imaginea articolului Ministrul Carmen Dan, pregătit să sesizeze Parchetul împotriva demonstranţilor anti-PSD: Din anii '90 nu am mai întâlnit manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc

Ministrul Carmen Dan, pregătită să sesizeze Parchetul împotriva demonstranţilor anti-PSD

"Aş putea spune chiar că, dacă facem o statistică, din anii '90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc”, a spus Carmen Dan, cu privire la contramanifestaţiile de la mitingurile PSD, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, după o şedinţă cu şefii inspectoratelor din subordine.

Ea a deplâns escaldarea violenţei din campania pentru alegerile europarlamentare şi a spus că nu este dispusă să tolereze niciun fel de violenţă, atrângând atenţia că de la violenţă verbală la cea fizică este doar un pas.

”Nu cred că există nicăieri în Europa, pentru că tot vorbim de nişte alegeri parlamentare de nivel european, o viziune în care să se încurajeze violenţa şi modul acesta de exprimare agresivă în campaniile electorale. Eu vreau, şi fac şi pe această cale un apel, să conştientizeze cei care gândesc că în acest fel se pot manifesta, că de la violenţă verbală la violenţă fizică este doar un pas. Iar eu nu am de gând, prin structurile care mă reprezintă să încurajez, sub nicio formă, acest lucru. Tocmai de aceea, legea manifestaţiilor publice vorbeşte foarte clar în sensul interzicerii unor manifestări suburbane tocmai pentru a se evita orice risc în planul violenţei”, a spus Carmen Dan.

Ea a anunţat că structurile de poliţie şi jandarmerie din subordine fac în acest moment o evaluare, că identifică persoane şi ”vizualizează” imaginile, în sensul sancţionării infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice, şi a anunţat că va sesiza Parchetul, pentru că s-a depăşit ”planul contravenţional” şi s-a trecut în cel penal.

”Este motivul pentru care, în acest moment, atât structurile de poliţie cât şi structurile de jandarmerie fac o evaluare serioasă, cele care vor interveni, identifică persoane, vizualizează imaginile pe care le deţinem pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv Codul penal (...) atunci când reglementează infracţiunea de tulburare a liniştii şi ordinii publice. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza Parchetul competent, deoarece cred că este evident pentru toată lumea că am depăşit planul contravenţional şi am trecut în cel penal. Este motivul pentru care am solicitat rigoare în aplicarea legii, transparenţă şi exigenţă totodată tuturor structurilor care au competenţe în planul ordinii publice”, a anunţat Carmen Dan.

Ea a explicat că nu este nevoie să existe victime ale agresiunilor pentru deschiderea unei investigaţii penale şi a spus că se aşteaptă să aibă sprijinul procurorilor.

”Pentru infracţiunea enunţată, eu cred că trebuie ca toată lumea să conştientizeze că valoarea socială pe care o ocrotim este ordinea publică şi eu nu vreau să ajungem să avem victimele agresiunilor pentru a fi necesar să deschidem o investigaţie penală. Sunt convinsă că şi Parchetele vor gândi în sensul acesta şi aştept să avem o bună comunicare instituţională”, a mai spus ministrul Dan.

”Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive şi faptul acesta ne determină şi pe noi să tratăm cu toată exigenţa aceste abordări şi vreau să anunţ că vom fi foarte hotărâţi să sesizăm orice încălcare a legii de fiecare dată când vom constata că am depăşit acest plan al exprimării într-un mod civilizat, autorizat şi legal”, a conchis ministrul de Interne care a dat asigurări că jandarmeria va sprijini orice partid politic ”să-şi desfăşoare campania electorală în limitele legii.”

PSD a organizat, joia trecută, la Iaşi un miting, cu ocazia celebrării Zilei Europei. Manifestaţia a avut loc în aceeaşi zi cu Summitul liderilor UE de la Sibiu. Liviu Dragnea a afirmat, după ce dintre simpatizanţii PSD s-au auzit câteva huiduieli, spunând că „derbedeii” umblă pentru că PSD e cel mai mare partid, dar cei mai mulţi se uită la măsurile luate.

Ulterior, Liviu Dragnea a acuzat că în locul unde erau manifestaţiile împotriva PSD au fost găsite jointuri, spunând că a rămas şocat cum nişte tineri cu ochii injectaţi au luat un om bătrân la bătaie. Liderul social-democrat a adăugat că erau bătăuşi la mitingurile partidului, în spatele cărora se ascund Klaus Iohannis şi PNL.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici