Ministrul Justiţiei anunţă contruirea a 15 arhive la nivelul fiecărei curţi de apel, cu bani de la Banca Mondială

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, la Constanţa, că intenţionează construirea a 15 arhive la nivelul fiecărei curţi de apel, cu bani de la Banca Mondială, astfel ca documentele să nu mai fie ţinute în condiţii necorespunzătoare. Acestea ar putea fi gata până în 2020.

129 afișări
Imaginea articolului Ministrul Justiţiei anunţă contruirea a 15 arhive la nivelul fiecărei curţi de apel, cu bani de la Banca Mondială

Ministrul Justiţiei anunţă contruirea a 15 arhive la nivelul fiecărei curţi de apel

Tudorel Toader a declarat, într-o conferinţă de presă, că există un program naţional de construire a unor a arhive la nivelul fiecărei curţi de apel.

„Avem un program naţional de construcţie a unor arhive, a câte unei arhive la nivelul fiecărei Curţi de Apel. Dacă mergem la judecătorie, tribunale, parchete, curte de apel, vedem că una din problemele destul de presantă e aceea a arhivei. Nu au spaţii corespunzătoarea de arhivare, nici ca dimensiune, nici condiţii de păstrare. Iar în domeniul justiţiei, potrivit legii, documentele sunt arhivate, trebuie păstrate 90 de ani. Deci vă daţi seama, an de an vin şi aştepţi 90 de ani să casezi, să distrugi dintre ele. Pe de o parte aceste documente sunt ţinute în condiţii necorespunzătoare. Apoi, cetăţeanul care are nevoie de un document de arhivă mai vechi, cu greu îl găseşte. Documentele respective blochează, ocupă spaţii, spaţii de care instanţele, parchetele au mare, mare nevoie”, a explicat Toader.

El a spus că rezolvarea acestei probleme este construirea a 15 arhive, la nivelul fiecărei curţi de apel, iar pentru finanţare, deşi deocamdată nu se cunoaşte valoarea întregului proiect, ar urma să fie folosiţi bani de la Banca Mondială.

„Plătim o dată şi construim 15 arhive şi eliberăm spaţii de instanţe, asigurăm acces uşor la documente şi păstrarea lor în condiţii corespunzătoare. (…) Nu avem încă proiectul finalizat, nu putem vorbi despre valoare. Cert este că avem la Ministerul Justiţiei un proiect finanţat de Banca Mondială cu 65 de milioane de euro. Banca Mondială are un regim foarte bun de licitaţii şi tot timpul acolo, din licitaţii, rămân sume, nu se cheltuiesc peste. Eu am vorbit cu conducerea Băncii Mondiale să modificăm contractul, iar restul acela care rămâne din licitaţii să-l folosim pentru arhive. Nu pot spune cât costă. (…) Din 65 de milioane pentru îmbunătăţirea serviciilor judiciare, câteva milioane pe care le putem folosi”, a mai afirmat ministrul Justiţiei.

Potrivit lui Tudorel Toader, documentele necesare ar trebui să fie gata până la toamnă, iar spaţiile ar urma să vină de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), dând exemplul Curţii de Apel din Constanţa, a cărei arhivă ar urma să fie găzduită de Penitenciarul de la Poarta Albă.

„Aici (la Constanţa - n.r.) avem Constanţa şi Tulcea. Am discutat cu directorul ANP-ului şi am găsit un spaţiu corespunzător de a construi arhiva în terenul pe care îl deţine Penitenciarul de la Poarta Albă. (…) Sper ca până în toamnă să avem toate documentele gata. Regimul de autorizare e un pic mai facil, dacă faci sub tutela ANP-ului, în spaţiul lor, şi atunci, dacă anul acesta avem documentaţia, ele se fac pe structură şi cu panouri care reflectă şi se spune că vor merge foarte, foarte repede. Speranţa mea este ca până în 2020 să fim cu ele gata”, a mai declarat Toader.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici