Ministrul Justiţiei a sesizat Inspecţia Judiciară, după ce a discutat telefonic cu Augustin Lazăr: Eu mi-am făcut datoria/ PG: Nu există dispoziţii legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că, în urma discuţiei de miercuri cu procurorul general Augustin Lazăr, a fost sesizată Inspecţia Judiciară. Sesizarea vine după ce procurorul general a refuzat să remită o copie a dosarului privind alegerile din 2009 Comisiei parlamentare de anchetă.

769 afișări
Imaginea articolului Ministrul Justiţiei a sesizat Inspecţia Judiciară, după ce a discutat telefonic cu Augustin Lazăr: Eu mi-am făcut datoria/ PG: Nu există dispoziţii legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale

Ministrul Justiţiei a sesizat Inspecţia Judiciară după ce procurorul general Augustin Lazăr a refuzat să trimită la Parlament o copie a dosarului privind alegerile din 2009

"Domnul procuror general este în concediu şi am discutat la telefon. Am discutat despre calea de urmat privind solicitarea comisiei parlamentare. Dânsul a relevat poziţia pe care a avut-o şi pe care şi-o menţine de a întreba încă o dată CSM-ul din data de 30 august dacă să trimită sau nu actele. Eu mi-am făcut datoria de procedură şi colegială a raporturilor specifice dintre ministrul Justiţiei şi procurorul general, dar am sesizat Inspecţia. Sigur, avem opinii diferite şi nu cred ceea ce se vorbeşte în spaţiul public, faptul că procurorul general nu pune la dispoziţie documentele pentru că în realitate nu are ce să pună la dispoziţie. Nu cred că procurorul general nu ar fi făcut nicio verificare în sensul de a stabili cine a fost sau nu în seara alegerilor la imobilul unui demnitar şi în felul acesta s-ar vedea că nu a făcut o anchetă efectivă", a declarat, miercuri, Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a reiterat ideea potrivit căreia este convins că procurorul general "ştie sau ar trebuie să ştie care sunt atribuţiile sale de serviciu şi CSM nu este cel care îi spune unui procuror simplu sau general ce şi cum trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu".

PG: Nu există dispoziţii legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale

Hotărârea de a nu da curs solicitării Comisiei de anchetă este expresia unui proces decizional bine fundamentat, riguros şi etapizat, arată Parchetul General, precizând că nu există dispoziţii legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a avut, miercuri, o discuţie telefonică cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul căreia i-a explicat că nu poate da curs solicitării Comisiei parlamentare de anchetă, care a cerut o copie a dosarului privind alegerile din 2009, pentru că "nu există dispoziţii legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale către o comisie parlamentară sau, în general, către o altă instituţie extrajudiciară".

"Menţionăm, totodată, faptul că hotărârea de a nu da curs solicitării Comisiei este expresia unui proces decizional bine fundamentat, riguros şi etapizat, având la bază studiile realizate la nivelul PÎCCJ şi nicidecum o decizie arbitrară", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, remis miercuri MEDIAFAX.

Parchetul General a precizat, cu referire la solicitarea trimisă Consiliului Superior al Magistraturii de către Augustin Lazăr, că aceasta a fost justificată, între altele, "de caracterul fără precedent al solicitării Comisiei, cu posibil impact şi consecinţe asupra întregului sistem judiciar".

"Se ridică astfel o chestiune de drept care interesează nu doar Ministerul Public, ci sistemul judiciar în ansamblu, anume problema condiţiilor în care un dosar judiciar poate fi pus la dispoziţia altor autorităţi sau instituţii, în afara celor cu atribuţii privind soluţionarea ori verificarea lui. Astfel, problema cu care se confruntă în acest moment PÎCCJ poate interesa, pe viitor, şi alte parchete, dar, în egală măsură, şi instanţele. De aceea, rezolvarea ei trebuie să fie unitară, atât în privinţa dosarelor de urmărire penală şi a lucrărilor aflate la parchete, cât şi în privinţa dosarelor aflate la instanţe, atât în privinţa dosarelor în curs de soluţionare, cât şi în privinţa dosarelor soluţionate şi indiferent de modul în care au fost soluţionate. Ori, având în vedere calitatea Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei, necesitatea pronunţării acestei instituţii într-o asemenea chestiune apare ca un demers firesc", arată Parchetul General.

Totodată, procurorul general se aşteaptă ca Plenul CSM să se pronunţe într-o şedinţă următoare pe acest subiect, având în vedere că răspunsul primit iniţial din partea Consiliului a fost unul "adminstrativ”.

Reacţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vine după ce ministerul Justiţiei a arătat, miercuri, într-un comunicat de presă, că a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la refuzul lui Augustin Lazăr de trimite Comisiei parlamentare de anchetă o copie a dosarului privind alegerile din 2009.

"Sesizarea este întemeiată pe faptul că acest refuz al domnului Augustin Lazăr, în exercitarea funcţiei de Procuror General al României, nu este în acord cu principiul cooperării loiale dintre instituţii, principiul loialităţii faţă de Constituţie, prevederile Constituţiei României: art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 54 alin. (2) şi art. 131 alin (1) aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Conform art. 45 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, Ministrul Justiţiei este titularul acţiunii disciplinare, iar Inspecţia Judiciară are competenţa de a realiza verificările prealabile asupra modului de îndeplinire a atribuţiunilor de serviciu de către Procurorul General al României", potrivit Ministerului Justiţiei.

Referitor la solicitarea Comisie de anchetă, procurorul general Augustin Lazăr a explicat, vineri, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce respectă Constituţia şi legile.

„Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea respectând strict principiul constituţional al legalităţii, iar în calitate de procuror general nu doresc să polemizez cu nimeni şi nici să comentez acţiunile altora”, a spus, pentru MEDIAFAX, Augustin Lazăr.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 i-a transmis ministrului Justiţiei solicitarea de a controla modul în care procurorul general Augustin Lazăr îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu şi de a sesiza Inspecţia Judiciară în cazul acestuia.

„Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 solicită ministrului Justiţiei, domnul Tudorel Toader, să iniţieze <<in extremis>> exercitarea unui control care să vizeze modul de îndeplinire de către domnul Augustin Lazăr a atribuţiilor sale de serviciu, în calitate de Procuror General şi, (...) în calitate de titular al acţiunii disciplinare, să sesizeze Inspecţia Judiciară în legătură cu exercitarea de către domnul Augustin Lazăr a funcţiei de Procuror General”, se menţionează într-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX de către preşedintele Comisiei, deputatul PSD Oana Florea.

Potrivit sursei citate, Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 i-a cerut ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să „uzeze de autoritatea sa” pentru a „debloca situaţia gravă” apărută în urma refuzului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a pune la dispoziţia Comisiei speciale de anchetă o copie a dosarului nr. 213/P/2017, privind alegerile din 2009.

Comisia a precizat că Procurorul General, Augustin Lazăr, a refuzat cererea Comisiei din data 14.07.2017 interpretând „în mod eronat” prevederi din Codul de procedură penală, Constituţie şi decizii ale CCR şi că a revenit cu o nouă solicitare, demontând juridic toate motivele invocate de acesta.

Comisia de anchetă a menţionat, de asemenea, în comunicatul citat şi semnat de preşedintele Oana Florea, că în loc să ”colaboreze în realizarea anchetei parlamentare” aşa cum a stabilit CCR, Augustin Lazăr a emis 2 postări pe pagina de Facebook a Ministerului Public şi un comunicat de presă în care îşi arogă atribuţii ale CCR, încălcând două decizii ale acestei instituţii.

Parlamentarii din comisie au precizat că Augustin Lazăr, în exercitarea funcţiei de Procuror General, persistă în a refuza solicitarea Comisiei, încălcând principiul cooperării loiale dintre instituţii, principiul loialităţii faţă de Constituţie, precum şi o serie de articole din Constituţie şi decizii ale CCR.

Comisia de anchetă a scrutinului din 2009 a decis să revină cu solicitarea adresată procurorului general, Augustin Lazăr, pentru a-i pune la dispoziţie o copie după dosarul alegerilor şi cercetările privind posibilitatea de fraudare a alegerilor din 2009.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici