Ministrul Sănătăţii anunţă că spitalele judeţene care au secţie de anestezie şi terapie intensivă vor preleva organe/ Când va începe construcţia spitalelor regionale

Viitoarea lege a transplantului prevede ca spitalele judeţene de urgenţă, care au secţie de anestezie şi terapie intensivă, să facă activitate de prelevare a organelor, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că 37 de pacienţi sunt pe lista de aşteptare a unui transplant.

699 afişări
Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii anunţă că spitalele judeţene care au secţie de anestezie şi terapie intensivă vor preleva organe/ Când va începe construcţia spitalelor regionale

Ministrul Sănătăţii anunţă că spitalele judeţene care au secţie de anestezie şi terapie intensivă vor preleva organe

“Toate spitalele judeţene care au secţie de anestezie şi terapie intensivă organizate conform ordinului 1.500 vor trebui să facă activitate de prelevare, adică va intra în fişa postului, aşa cum există în toată lumea civilizată', a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Proiectul de lege privind noua lege a transplantului a fost trimis la Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor şi la cea din Senat. De asemenea, ministrul Sănătăţii a anunţat că, probabil, va fi şi o dezbatere publică pe marginea acestei legi.

Sorina Pintea a spus că sunt 37 de pacienţi pe lista de aşteptare a unui transplant.

"Sunt 37 de pacienţi după evidenţele dosarelor depuse la Direcţiile de Sănătate Publică care aşteaptă un transplant. (...) Probabil că sunt mai mulţi, dar pentru că nu au încredere sau nu au posibilităţi financiare nu vin să ştim că există şi că au nevoie. Eu spun că suntem tot mai aproape de soluţii pentru ei pentru că avem un ajutor în viitoarea lege a transplantului şi avem un ajutor în organismele internaţionale care sunt din ce în ce mai interesate de o colaborare cu România", a punctat Pintea.

Ministrul Sănătăţii mai spune că, în 2018, România a colaborat “foarte bine” cu Eutotransplant. Astfel, România a dat şapte plămâni Eurotransplantului şi un cord.

Despre Corpul de Control la Agenţia Naţională de Transplant, Sorina Pintea a spus că acesta a evidenţiat nişte nereguli care ţin de transparenţa la nivelul Agenţia Naţională de Transplant şi a Registrului Naţional de Transplant.

"S-a constatat neîndeplinirea unor sarcini pe care Curtea de Conturi le-a lăsat - e vorba de recuperarea unor sume de bani de la furnizori de servicii, este vorba de faptul că aplicaţia web care nu era suficient de securizată şi că datele nu erau la dispoziţia Agenţiei Naţionale. (...) În acest moment la nivelul agenţiie nu există o evidenţă clară a tuturor pacienţilor care au nevoie de transplant în România”, a explicat Sorina Pintea.

De asemenea, ministrul Sănătăţii mai spune că procedura de autorizare a spitalelor este una “greoaie”, iar unele unităţi spitaliceşti au fost acreditate “superficial”.

“Multe dintre spitalele acreditate în a face prelevare de organe, nu neapărat transplant au fost probabil acreditate superficial, cu protocoale pe o pagină fără să fie generalizate şi adoptate general valabile la nivelul României. Multe dintre spitalele judeţene şi-au retras acreditările spunând că nu mai vor să facă prelevare şi li s-a dat voie", a declarat ministrul Sănătăţii.

Numărul de prelevări de organe a crescut faţă de anul trecut cu aproximativ 40%, iar din data de 1 ianuarie Programul Naţional de Transplant va fi gestionat de Agenţia Naţională de Transplant.

"Avem nevoie de organe ca să putem face transplant, nu putem vorbi despre o activitate de transplant fără organe", a explicat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii anunţă că spitalele regionale vor fi construite după anul 2021

Spitalele regionale vor fi construite după 2021, dar cu fonduri mai mari din partea Uniunii Europene, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că s-a întârziat din cauza unor proceduri pe care consultanţii străini le-au respectat.

"În momentul în care am avut ultimele discuţii, la Bruxelles, cu consultanţii Băncii Europene de Investiţii, pentru că Ministerul Sănătăţii a fost la Bruxelles să solicite fonduri suplimentare în septembrie, iar răspunsul a fost "Nu avem" - în momentul în care consultaţii au spus "Vom preda studiul de fezabilitate", am luat legislaţia şi am verificat care sunt termenele. Ajungeam cu începutul construcţiei efectiv 2020-2021. Şi atunci, după o discuţie cu doamna prim-ministru, şi ulterior cu doamna comisar Corina Creţu, s-a decis că fazarea ar fi o soluţie foarte bună”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Astfel, construcţia celor trei spitale regionale va fi începută pe exerciţiul financiar 2021-2027.

“Să începem construcţia pe exerciţiul financiar 2021-2027, solicitând o majorare a procentului de co-finanţare a Uniunii Europene, de la 50% la 85%. Eu spun că este un lucru foarte bun şi că aceste spitale sunt tot mai aproape de certitudine pentru că şi sursa de finanţare este foarte clară în acest moment", a mai spus Sorina Pintea.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a spus că nu s-a întârziat pentru că nu a vrut Guvernul sau nu a vrut Ministerul Sănătăţii, ci pentru că există nişte proceduri pe care aceşti consultanţi le-au respectat.

“Pe mine mă mâhneşte că anumite comunităţi locale care nu au fost atât de implicate spun că Ministerul Sănătăţii şi Guvernul nu vor. Vrem, o să atragem aceste fonduri şi vom construi aceste spitale, dar cred că trebuie să le construim cu costuri cât mai mici pentru România, dacă există aceste fonduri europene. Eu sper că s-a înţeles exact şi că nu există niciun exerciţiu de imagine”, a mai adăugat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii anunţă că Spitalul din Craiova a fost ultimul care a transmis terenul.

“Totul a început în august 2017, când Banca Europeană de Investiţii şi-a desemnat consultanţii pentru aceste studii de fezabilitate pentru trei spitale din Iaşi, Craiova, Cluj. În octombrie 2017, Iaşi este primul care transmite terenul Ministerului Sănătăţii. Pentru că, ştiţi foarte bine, un studiu de fezabilitate nu se poate face dacă nu ai toate elementele. Craiova a fost ultimul, în 2018, în mai”, a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii spune că Spitalul din Craiova a fost ultimul pentru că s-a decis schimbarea terenului de către consultanţii angajaţi de Banca Europeană de Investiţii, precizând că aceştia au făcut studiile de fezabilitate şi estimările bugetare.

“Valoarea unui spital este de 400 de milioane de euro - construcţie plus dotare. Pentru că în 2014, când s-au cerut bani pentru spitale regionale, s-au cerut doar pentru construcţie, co-finanţarea României fiind de 50% şi co-finanţarea Europei de 50%. De aceea, sumele alocate erau mai mici. Aşa s-au făcut estimările în 2014. De la 100 de milioane de euro pe spital la 400 de milioane de euro este o mare diferenţă şi cred că era de datoria noastră să găsim surse viabile astfel încât aceste spitale să se facă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici