Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă, la singurul spital din România care tratează lepra

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a fost, sâmbătă, la leprozeria de la Tichileşti, judeţul Tulcea, ultimul spital din România care tratează boala Hansen, respectiv lepra.

1554 afișări
Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă, la singurul spital din România care tratează lepra

Ioana Mihăilă, la ultimul spital din România care tratează lepra

Ministrul Sănătaţii, Ioana Mihăilă, şi secretarul de stat Monica Althamer au vizitat, sâmbătă, Spitalul Tichileşti din Tulcea, ultimul spital de specialitate (dermatologie) din România care tratează boala Hansen, cunoscută ca lepră.

Cele două au mulţumit personalului din spital pentru dedicare, mai ales că, la începutul pandemiei, timp de trei luni, managerul şi personalul medical au ales să se izoleze în spital, pentru a proteja pacienţii.

În prezent, personalul medical şi pacienţii sunt vaccinaţi anti-COVID-19.

Dintre pacienţi, tanti Hima împlineşte în iunie 93 de ani. Ea a fost adusă la Tichileşti în urmă cu 75 de ani şi a rămas aici.

Pentru tanti Hima şi încă 8 pacienţi, Tichilesti nu este un spital, este „acasă”, iar personalul medical este familie.

Din 1928 leprozeria de la Tichileşti, judeţul Tulcea, funcţionează fără întrerupere.

Lepra este acum o afecţiune vindecabilă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
lepră,
mihăilă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici