Partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a întâlnit marți cu o delegație UNICEF condusă de Edouard Beigbeder, director regional UNICEF pentru Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Discuțiile s-au concentrat pe promovarea drepturilor copilului și implicarea copiilor și tinerilor în deciziile care le influențează viața.
Potrivit unui comunicat al UNICEF, în cadrul întâlnirii au fost discutate progresele făcute de România în ceea ce privește participarea copiilor și tinerilor la procesul de luare a deciziilor publice. A fost discutată și legislația adoptată în 2024, care le permite lor să contribuie la elaborarea politicilor și actelor normative care îi vizează.
„Ştiu cât de important este ca fiecare copil să aibă acces la îngrijire, protecţie, educaţie şi oportunităţi de a se dezvolta. Nu trebuie să uităm niciodată că ei reprezintă prioritatea noastră numărul unu. Felul în care avem grijă de copii astăzi va modela societatea de mâine. Salut continuarea colaborării dintre România şi UNICEF pentru sprijinirea copiilor şi familiilor, pentru ca vocea tinerilor să fie auzită şi pentru a ne asigura că fiecare copil îşi poate atinge întregul potenţial, indiferent de locul în care trăieşte sau de circumstanţele în care s-a născut”, a declarat Mirabela Grădinaru, citată în comunicat.
La rândul său, Edouard Beigbeder a spus că tinerii trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima liber și de a fi și asculți atunci când vine vorba de problemele care le influențează viitorul.
El a declarat că UNICEF este pregătit să sprijine în continuare aceste demersuri.
„România a făcut paşi importanţi pentru consolidarea participării copiilor şi pentru integrarea acesteia în procesul de luare a deciziilor, iar experienţa sa poate oferi lecţii valoroase atât ţărilor din Europa, cât şi celor din afara regiunii. UNICEF este pregătit să sprijine în continuare eforturile prin care copiii sunt puşi în centrul politicilor publice şi prin care ne asigurăm că fiecare copil are şansa de a se dezvolta şi de a-şi atinge potenţialul”, a arătat Edouard Beigbeder.
Discuțiile au inclus și „experiența României în implementarea modelului de servicii comunitare integrate, precum și punerea în aplicare a Garanției Europene pentru Copii”.
Participanții au analizat și posibilitatea promovării „la nivel internațional a lecțiilor învățate și a bunelor practici dezvoltate în România”. S-a discutat, de altfel, despre „continuarea cooperării în domenii precum participarea copiilor, educația, combaterea schimbărilor climatice, siguranța online și prevenirea violenței împotriva copiilor”.