Fără părinți, GPS sau smartphone: aventura prin care belgienii îi învață pe copii să devină independenți

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

În timpul expedițiilor de vară, grupurile pot parcurge zeci de kilometri pentru a ajunge singure la următoarea tabără.

Copiii trebuie să găsească singuri drumul

Activitatea, cunoscută sub denumirea de „dropping”, presupune ca grupuri de copii să fie duse într-un loc necunoscut și să primească sarcina de a găsi drumul spre destinație fără să fie însoțite permanent de adulți.

În taberele de vară, aventura poate dura două zile, cu o noapte petrecută într-o altă tabără de cercetași. Participanții au în general între 11 și 14 ani și își transportă singuri în rucsac lucrurile necesare. În unele cazuri, un grup poate parcurge chiar și 30 de kilometri într-o singură zi.

Copiii care își fac cont pe rețelele sociale încă din gimnaziu au rezultate mai slabe la școală. Ce au descoperit cercetătorii italieni

Pentru traseele mai scurte, copiii pot primi indicii la diferite intersecții, în timp ce expedițiile mai lungi presupun orientarea cu ajutorul hărții și solicitarea de indicații de la localnici.

Absența adulților nu înseamnă însă că participanții sunt complet lipsiți de o plasă de siguranță. De regulă, doi copii au asupra lor un telefon destinat situațiilor de urgență sau contactării coordonatorilor. Dacă un participant se îmbolnăvește, un adult poate interveni și îl poate prelua cu mașina.

Cercetășia, extrem de populară în Belgia

Astfel de experiențe sunt facilitate și de popularitatea foarte mare a organizațiilor pentru tineri. Aproximativ unul din cinci copii din Flandra face parte dintr-o asemenea organizație, iar în Valonia și Bruxelles proporția este de circa unul din șase.

Expedițiile îi obligă pe participanți să rezolve singuri problemele apărute pe traseu. Când un copil mai mic nu mai putea ține ritmul din cauza rucsacului greu, de exemplu, un participant mai mare i-a preluat bagajul. Un alt grup care a greșit traseul a fost nevoit să traverseze cursuri de apă și terenuri dificile pentru a reveni pe drumul corect.

Copiii intră și în contact cu localnicii. Într-unul dintre cazuri, un bărbat care i-a văzut opriți lângă un restaurant le-a cumpărat două platouri mari cu mâncare. În alte situații, însă, locuitorii din Ardeni s-au arătat deranjați de grupurile de cercetași care le sunau la uși.

Independență într-o generație supravegheată prin telefon

Experiența belgiană contrastează puternic cu modul în care se desfășoară copilăria în multe familii europene, unde smartphone-ul permite părinților nu doar să comunice permanent cu copiii, ci și să le urmărească poziția în timp real.

În același timp, copiii și adolescenții petrec tot mai mult timp în fața ecranelor și mai puțin timp afară sau făcând mișcare, tendință asociată cu îngrijorări privind sănătatea fizică și psihică.

Psihologul social Jonathan Haidt, cunoscut pentru criticile privind accesul copiilor la rețelele sociale, susține că cei mici au nevoie de mai multă autonomie, joacă nesupravegheată și responsabilitate. În opinia sa, supravegherea permanentă îi poate priva de ocaziile de a evalua singuri riscurile și de a construi relații prin experiențe comune.

Pentru participanții belgieni, efectele sunt foarte concrete: învață să-și pregătească mâncarea, să-și facă bagajele, să gestioneze situații neprevăzute și să petreacă mai multe zile departe de familie. Iar într-o epocă în care părintele poate vedea pe telefon aproape fiecare pas al copilului, tocmai dispariția temporară a acestei supravegheri reprezintă esența experienței.