Mircea Băsescu: E prea mult să fiu acuzat că am lovit o femeie; ea e prietenă cu Nicuşor Constantinescu

Mircea Băsescu confirmă implicarea sa într-un incident în trafic la Constanţa, însă neagă că ar fi coborât din maşină şi ar fi lovit-o pe femeia care îl acuză de agresiune, despre care afirmă că ar fi prietenă cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

22 afișări
Imaginea articolului Mircea  Băsescu: E prea mult să fiu acuzat că am lovit o femeie; ea e prietenă cu Nicuşor Constantinescu

Mircea Băsescu: E prea mult să fiu acuzat că am lovit o femeie; ea e prietenă cu Nicuşor Constantinescu (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Într-un comunicat de presă transmis, marţi, Mircea Băsescu spune că s-a săturat să fie acuzat continuu de către "tot felul de neaveniţi care nu pot să dovedească nimic" şi care încearcă astfel să îi facă rău preşedintelui Traian Băsescu.

"Vă aduc la cunoştinţă faptul că m-am săturat ca, numai pentru că fratele meu a fost ales preşedintele ţării noastre, să fiu acuzat continuu de către tot felul de neaveniţi care nu pot să dovedească nimic, de tot ceea ce le trece prin cap, în principal pentru a încerca să îi facă rău preşedintelui", scrie Mircea Băsescu.

El aminteşte că a fost acuzat de către Mugur Ciuvică, "un felcer fără practică la bază, cum îl numea ziarul «Curentul», fost consilier al preşedintelui Constantinescu în perioada afacerii Ţigareta şi băgat până peste cap în afacerea «Armaghedon»", de faptul că a luat credite de la bănci şi nu le-a rambursat sau de faptul că a făcut afaceri cu statul, luând pământul Academiei Agricole pentru a construi vile. El susţine că aceste lucruri sunt neadevărate şi că nu a făcut niciodată afaceri cu statul.

Fratele preşedintelui vorbeşte, totodată, şi despre acuzaţiile potrivit cărora ar fi importat armament sau muniţie în România, pe care le-ar fi reexportat către o grupare teroristă din Angola. El spune că şi aceste acuzaţii au fost nefondate şi că nu a avut "nici cea mai mică legătură cu acel import", care, din câte ştie, a fost "perfect legal".

În continuare, Mircea Băsescu apreciază că este "prea mult" că s-a ajuns să fie acuzat că a bătut o femeie pe stradă, "în mijlocul oraşului Constanţa".

"În fapt, în dimineaţa zilei de 3 septembrie mă deplasam cu maşina dinspre intersecţia bulevardul 1 Mai cu strada Burada, către bulevardul Ferdinand, intenţionând să virez la dreapta. Fiind pe banda a doua, am semnalizat, dar maşina aflată pe banda întâi, în spatele maşinii mele, un Volkswagen roşu, a claxonat şi a accelerat nepermiţându-mi să intru în spaţiul suficient de mare din faţa sa. Am frânat şi am intrat în spatele ei. După virajul la dreapta pe bulevardul Ferdinand, am trecut pe banda a doua încercând să depăşesc Volkswagenul, dar şoferul care îl conducea nu voia să treacă pe prima bandă. Am trecut eu şi am depăşit prin stânga. În acest timp vorbeam la telefon, prin sistemul hands free, cu prietenul care mă aştepta în refugiul din faţa magazinului Dioda. Am ovservat abia atunci că Volkswagenul roşu era condus de o doamnă, iar in dreapta se afla o altă doamnă care îmi făcea semne obscene cu degetul mare ridicat în sus. Am depăşit Volkswagenul şi am trecut pe banda a doua frânând, pentru a le convinge să treacă pe banda întâi", afirmă Mircea Băsescu.

El mai spune că nu a oprit complet maşina şi că nu a coborât din ea.

"După aceea am văzut că şoferul Volkswagenului nu dorea să treacă pe banda întâi, am mai mers circa o sută de metri şi am intrat în refugiul din faţa magazinului Dioda de unde trebuia să îmbarc un prieten care mă aştepta acolo. Dacă doamnele au fost atât de deranjate de gestul meu, înţeleg că sunt prietenele domnului Nicuşor Constantantinescu (preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa -n.r.), (sau dacă sunt angajate la Consiliul Judeţean Constanţa de ce nu erau la program la ora 08.30?), le rog totuşi să mă scuze, dar ar fi bine să înveţe regulile bunului simţ măcar când merg cu maşina. Acesta este firul evenimentelor din trafic, aşa cum s-au petrecut şi dacă altcineva are o altă versiune, probe sau martori, nu are decât să le producă", arată Mircea Băsescu în finalul comunicatului de presă.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, o femeie a depus, vineri, o plângere la Secţia 3 de Poliţie din Constanţa, reclamând că a fost agresată în trafic de şoferul unui autoturism Mercedes S 500.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici