Miting PSD într-un fief local, la care sunt anunţate mii de persoane. Manda: Toţi vom fi îmbrăcaţi în alb

Claudiu Manda a anunţat că PSD va organiza, vineri de la ora 16.00, un miting de pre-campanie la Craiova unde vor participa 40.000 de persoane. Social-democratul a precizat că acţiunea nu este o replică la manifestaţia liberalilor, pentru că „în judeţul Dolj nu avem de ce să ne luptăm cu PNL”.

4053 afișări
Imaginea articolului Miting PSD într-un fief local, la care sunt anunţate mii de persoane. Manda: Toţi vom fi îmbrăcaţi în alb

Miting PSD într-un fief local, la care sunt anunţate mii de persoane. Manda: Toţi vom fi îmbrăcaţi în alb

„Vreau să precizez că sunt multe organizaţii judeţene în ţară care vor să organizeze astfel de mitinguri. E primul care se organizează la noi la Craiova. Vom prezenta şi candidaţii şi mesajele de campanie electorală. Toţi vom fi îmbrăcaţi în alb, vineri, la orele 16.00. Vor vedea şi craiovenii şi doljenii la Craiova vor fi 40.000 de oameni. O să fie. Este spaţiu pentru că se întinde destul demult în spate spre prefectură. Avem confirmările de la mai mulţi. Sunt membrii noştri, smpatizanţii noştri. S-ar putea să dureze o oră şi un pic. E în funcţie de cei care vor adresa cuvântul”, a declarat Cladiu Manda, miercuri la România TV.

Întrebat dacă mitingul PSD ar fi şi un fel de replică la cel organizat de PNL la Craiova, sâmbăta trecută, unde au fost 2.500 de oameni, senatorul PSD a răspuns: „Noi nu facem acţiuni doar de răspuns la cei de la PNL, cel puţin în judeţul Dolj nu avem de ce să ne luptăm cu PNL. Nu facem ca răspuns la PNL. Intenţionam şi noi înainte să anunţe PNL un miting de pre-campanie, urmând ca să vedem şi rezultatul votului pe 26 mai”.

Liberalii au organizat o manifestaţie, sâmbăta trecută la Craiova, unde au fost prezente aproximativ 2.500 de persoane din judeţele Dolj, Olt, Gorj şi Vâlcea.

Lista partidului la alegerile pentru PE numără 43 de candidaţi. Partidul deschide lista cu ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb, urmată de jurnalista Carmen Avram şi senatorul PSD Claudiu Manda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici