Motivarea începerii urmăririi penale în Dosarul Mineriadei: Iliescu a decis reprimarea violentă a manifestaţiei de la Universitate

Procurorii militari arată, în ordonanţa de începere a urmăririi penale în dosarul Mineriadei, că Ion Iliescu, împreună cu Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu-Voican Voiculescu şi alţii, a decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii.

2935 afișări
Imaginea articolului Motivarea începerii urmăririi penale în Dosarul Mineriadei: Iliescu a decis reprimarea violentă a manifestaţiei de la Universitate

Motivarea începerii urmăririi penale în Dosarul Mineriadei: Iliescu a decis reprimarea violentă a manifestaţiei de la Universitate

"În zilele de 11 - 12.06.1990, în calitate de preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (C.P.U.N.), împreună cu civil Roman Petre, civil Măgureanu Virgil, civil Voiculescu Gelu-Voican, civil Dumitru S. Nicolae, general (rez.) Chiţac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior (rez.) Florescu Mugurel ş.a., a decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, în baza acestei hotărâri fiind declanşat, în dimineaţa zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populaţii civile, la care au participat forţele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, atac soldat cu decesul a patru persoane şi rănirea a altor trei prin împuşcare, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 270 de persoane. Ulterior, la data de 13.06.1990, împreună cu civil Roman Petre, alţi membri ai Guvernului, lideri de sindicat şi conducători ai unor centre industriale şi bazine carbonifere din ţară, a decis organizarea deplasării la Bucureşti a peste 10.000 de muncitori care, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, au continuat atacul declanşat în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 asupra unei populaţii civile, provocând vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a unui număr de peste 1.000 persoane", se arată în ordonanţa procurorilor.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Corneliu Diamandescu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, pentru declanşarea atacului asupra populaţiei civile, urmare a deciziei luate în 11 - 12 iunie 1990.

Procurorii au cerut aviz pentru urmărirea penală a fostului premier Petre Roman, fostului ministru al Apărării Victor Athanasie Stănculescu, a lui Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în primul guvern provizoriu din 1990 şi responsabil cu controlul serviciilor secrete.

Potrivit Legii 115/1999, "numai Camera Deputatilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor".

În cazul lui Mugurel Florescu, fost procuror general adjunct al României şi şef al Direcţiei Parchetelor Militare, şi al lui Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al FSN, a fost decisă extinderea urmăririi penale, tot pentru decizia luată în 11 - 12 iunie, se arată în ordonanţă.

Viceamiralul în rezervă Emil Dumitrescu, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a fost pus sub urmărire, pentru că, în zilele de 13-15 iunie 1990, a participat în mod direct şi a coordonat atacul violent declanşat asupra populaţiei civile din Capitală.

Pentru sprijinirea acestui atac, au fost puşi sub urmărire foştii comandanţi ai unităţilor militare din Măgurele şi Băneasa, generalul în rezervă Petre Petre, fost comandant al U.M. 0575 Măgurele, şi generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al comandant al U.M. 0828 Băneasa, precum şi Cazemir Ionescu, vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională în perioada 13-15.06.1990.

Cornel Burlec-Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, şi Gheorghe Dobre, fost director al Regionalei CFR Craiova, sunt urmăriţi penal pentru că au organizat deplasarea minerilor din Valea Jiului la Bucureşti, cel dintâi preluându-i de la Gara de Nord în momentul sosirii lor, iar cel din urmă asigurând condiţiile necesare pentru ca trenurile cu mineri să aibă drum liber până în Capitală, se arată în ordonanţă.

Miron Cozma este acuzat că, în calitate de preşedinte al biroului executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, împreună cu Ilinescu Constantin-Ioan (pus şi el sub urmărire) şi Torsan Ilie, a organizat şi coordonat deplasarea la Bucureşti a minerilor din Valea Jiului.

Foştii lideri sindicali, directori sau angajaţi la exploatările miniere Aninoasa, Lonea Deva, Motru, Ţebea, Petrila, Bărbăteni, Paroşeni şi Comăneşti sunt acuzaţi de asemenea că au organizat deplasarea minerilor la Bucureşti.

Un fost ofiţer activ la Secţia de Informaţii Gorj - Biroul Motru, Titu Bondoc, este acuzat că a organizat deplasarea la Bucureşti a minerilor din Mina Albeni.

Toţi sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, pe 21 octombrie, începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea şi lipsirea de libertate a altor o mie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici