Mureş: Numărul cadrelor didactice care ar urma să fie disponibilizate a crescut de la 205 la 588

Numărul cadrelor didactice care ar urma să fie disponibilizate în judeţul Mureş a crescut de la 205 la 588 de persoane, conform noilor comunicări ale Ministerului Educaţiei, ceea ce plasează judeţul pe locul al doilea la nivel naţional privind disponibilizările din acest domeniu, după Bucureşti.

19 afișări
Imaginea articolului Mureş: Numărul cadrelor didactice care ar urma să fie disponibilizate a crescut de la 205 la 588

Mureş: Numărul cadrelor didactice care ar urma să fie disponibilizate a crescut de la 205 la 588 (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" Mureş, Ioan Săcărea, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că dacă prin Ordonanţa 114/2009 se stabilea la 205 numărul cadrelor didactice care urmau să fie disponibilizate în judeţul Mureş, acesta fiind cel mai mic număr la nivel de ţară, ministerul a comunicat recent că de fapt ar fi vorba de 588 de persoane, plasând judeţul din acest punct de vedere pe locul al doilea la nivel naţional, după Bucureşti.

"Am avut întâlniri la nivel de federaţie şi minister. Ministerul ne-a comunicat alte măsuri, printre care aceea ca să existe o singură şcoală cu personalitate juridică într-o comună, clasele sub efectiv să se regrupeze, iar educaţia fizică să fie predată de învăţător. Ei spun că sunt măsuri pentru eficientizarea învăţământului, dar e clar că nu au bani suficienţi în buget", a spus Săcărea.

Acesta a adăugat că s-a făcut o centralizare la nivel de sindicat, privind personalul didactic care ar putea fi disponibilizat prin reduceri de clase şi comasări la nivel de şcoli, ţinând cont şi de faptul că vor mai fi alocate nişte microbuze pentru transportul elevilor, acolo unde se va recurge la comasări, dar numărul total ajunge la maxim 300.

"Prin OUG 114/2009, erau 205 persoane, iar acum ne-a comunicat 588 ministerul. Sunt cifre făcute «pe genunchi». La clasele sub medie din rural, am depistat nişte situaţii, până la 300 de persoane s-ar putea face disponibilizări, restul să se facă de minister. Înainte aveam cele mai puţine disponibilizări la nivel de ţară, acum suntem pe locul al doilea, după Bucureşti, care are 1.109 persoane prevăzute a fi disponibilizate. Se bâlbâie lucrurile", a spus Săcărea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici