Musk i-a oferit unui tânăr 5.000 de dolari pentru a nu-i mai urmări avionul. Nu a fost suficient

Jack Sweeney, un tânăr de 19 ani din Florida, a refuzat o ofertă de 5.000 de dolari din partea lui Elon Musk pentru a-şi şterge contul de Twitter care urmăreşte avionul privat al miliardarului, relatează CNN.

6327 afișări
Imaginea articolului Musk i-a oferit unui tânăr 5.000 de dolari pentru a nu-i mai urmări avionul. Nu a fost suficient

Musk i-a oferit unui tânăr 5.000 de dolari pentru a nu-i mai urmări avionul. Nu a fost suficient

ElonJet are peste 150.000 de urmăritori şi foloseşte un robot pe care Sweeney l-a dezvoltat pentru a monitoriza zborurile lui Musk. Acesta transmite apoi pe Twitter când şi unde decolează sau aterizează avionul şi durata fiecărei călătorii.

Tânărul a dezvoltat aproximativ o duzină de alte conturi de roboţi de zbor care urmăresc călătoriile unor titani ai tehnologiei, inclusiv Bill Gates şi Jeff Bezos.

Mesajul iniţial de la Musk a venit pe 30 noiembrie. "Poţi să dai asta jos?", l-a întrebat Musk pe Sweeney. "Este un risc de securitate".

CEO-ul Tesla şi SpaceX i-a oferit în cele din urmă adolescentului 5.000 de dolari pentru a-l ajuta să împiedice "oameni nebuni" să îi urmărească zborurile. Sweeney a replicat cerând 50.000 de dolari, spunând că ar putea folosi banii pentru facultate şi poate pentru un Tesla Model 3.

"Nu-mi place ideea de a fi împuşcat de un nebun", a spus Musk.

Ultimul schimb de mesaje a avut loc miercuri, 19 ianuarie, când Musk a spus că nu i s-a părut corect "să plătească pentru a opri contul".

"Alte opţiuni în afară de remuneraţie, cum ar fi un stagiu, ar face ca desfiinţarea să fie mult mai uşoară", a răspuns Sweeney. Musk nu a răspuns încă.

Sweeney a declarat că este un fan al SpaceX încă de la prima lansare Falcon Heavy din 2018. Tatăl său lucrează pentru o companie aeriană, alimentându-i interesul pentru aviaţie.

"5.000 de dolari nu este suficient pentru cât de mult mă bucur de aplicaţie", a spus Sweeney. "Nu înlocuieşte nimic, cum ar fi factorul de plăcere".

Sweeney i-a oferit lui Musk câteva sfaturi tehnice, vorbindu-i miliardarului despre un program de blocare pe care l-ar putea folosi pentru a contracara programele de urmărire a zborurilor.

"Se pare că a urmat acest sfat", a spus Sweeney.

Aşadar, Sweeney este în continuare capabil să urmărească zborurile lui Musk în ciuda programului de blocare? "Eu sunt", a spus Sweeney. "Doar că este un pic mai complicat".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici