Narcis Hogea, tatăl tânărului mort după incendiul din clubul Colectiv: Abia aştept al doilea dosar

Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru Hogea, un tânăr care a murit după incendiul de la Colectiv, spune că abia aşteaptă al doilea dosar. „L-au ţinut până când infecţiile nosocomiale l-au invadat şi nu a mai fost nimic de făcut”, a povestit acesta la Aleph News.

511 afișări
Imaginea articolului Narcis Hogea, tatăl tânărului mort după incendiul din clubul Colectiv: Abia aştept al doilea dosar

Narcis Hogea a explicat la Aleph News că fiul lui a ajuns la Viena abia în data de 7 noiembrie, deşi ar fi fost chemat din 4 noiembrie.

„În momentul în care a ajuns, medicii de la Viena ne-au spus că de ce a ajuns aşa târziu, de ce nu am venit când ne-au chemat ei. Pentru că aceşti oameni nu au vrut să-l lase şi aşa că abia aştept un al doilea dosar care e încă în faza de urmărire la procuratură să ajungă în instanţă şi să îi văd şi pe ceilalţi oameni cum vor plăti pentru greşelile pe care le-au făcut”, a spus acesta.

El susţine că Alexandru a murit din cauza greşelilor unor oameni: „Alexandru a plecat pe picioare de la Colectiv. Alexandru a ajuns conştient la Spitalul Universitar şi a avut pe departe cea mai bună evoluţie dintre toţi cei care erau acolo, la terapie intensivă. Şi cu toate acestea l-au ţinut până când infecţiile nosocomiale l-au invadat şi nu a mai fost nimic de făcut”.

Narcis Hogea a mai povestit că fiul lui a fost scos de pe lista de Belgia.

„O serie de bâlbâieli ucigaşe, o serie de bâlbâieli care au dus la moartea copilului meu. Aşa că de abia aştept ca cel de-al doilea dosar să ajungă în instanţă”, a adăugat tatăl lui ALexandru Hogea.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis joi pedepsele pentru inculpaţii în dosarul Colectiv. În mare parte este vorba de pedepse înjumătăţite faţă de decizia din fond.

Pedepsele în cazul Colectiv

  • Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 - 4 ani
  • Alin Anastasescu, patronul clubului Colectiv - 11 ani şi 8 luni
  • Paul Gancea, alt patron Colectiv - 6 ani şi 4 luni de închisoare
  • Costin Mincu, al treilea patron - 8 ani de închisoare
  • Daniela Niţă (decedată), administratorul firmei de artificii - 12 ani şi 8 luni
  • Cristian Niţă, patronul firmei de artificii - 2 ani şi 6 luni cu suspendare
  • Viorel Zaharia, pirotehnist - 6 ani şi 10 luni
  • Marian Moise, pirotehnist - scade la 6 ani şi 10 luni
  • George Petrică Matei, pompier - 8 ani şi 8 luni;
  • Antonina Radu, pompier - 8 ani şi 8 luni
  • Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu şi Larisa Luminita Ganea au fost achitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici