Negocierile dintre patronate şi sindicate au eşuat din nou

Organizaţiile patronale au propus ca salariul minim pe economie în 2008 să fie de 480 de lei, propunerea fiind respinsă de sindicate, astfel că cele două părţi se vor întâlni din nou săptămâna viitoare.

2 afișări
Imaginea articolului Negocierile dintre patronate şi sindicate au eşuat din nou

Negocierile dintre patronate şi sindicate au eşuat din nou

"Patronatele au venit cu o altă sumă pentru salariu minim din 2008, mai mare cu 20 de lei decât precedenta, de 460 de lei, iar noi nu putem accepta, astfel că ne vom întâlni săptămâna viitoare din ou, când aşteptăm altă variantă, amânând declanşarea conflictului de muncă", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Săptămâna trecută, cele patru mari confederaţii sindicale - Blocul Naţional Sindical, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia şi CSDR - atenţionau că nu sunt de acord cu nivelul de 460 de lei pentru salariul minim din 2008 propus de patronate, apreciind că acesta nu acoperă coşul minim de subzistenţă şi ameninţau cu declanşarea conflictului de muncă dacă reprezentanţii părţii patronale nu vin cu o altă ofertă.

"Dacă săptămâna viitoare, luni, patronatele nu vor avea un răspuns clar privind salariul minim pe economie în anul 2008, vom declanşa conflictul de muncă, cu toate consecinţele pe care le presupune", declara Hossu.

Patronatele şi sindicatele s-au întâlnit prima oară la jumătatea lunii septembrie pentru a decide nivelul salariului minim în 2008. Iniţial, sindicatele au propus părţii patronale un salariu minim pe economie de 700 de lei, acesta reprezentând, în opinia reprezentanţilor salariaţilor, minimum pentru ca o persoană activă să îşi poată acoperi cel puţin pragul de sărăcie.

Confederaţiile sindicale sunt nemulţumite şi de faptul că Guvernul a stabilit salariul minim pe economie pe 2008 la nivelul de 450 de lei, cu doar doi la sută mai mare decât salariul minim prevăzut prin contractul colectiv de muncă de anul trecut, deşi se angajase în 2006, în faţa Parlamentului, la un nivel al salariului minim de 654 de lei în 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici