Nicolăescu: Institutul Fundeni, dotat din 2014 cu aparatura necesară unui centru de excelenţă

Institutul Clinic Fundeni, unitate medicală strategică, va fi dotat, începând din 2014, cu aparatura necesară unui centru de excelenţă, a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

123 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Institutul Fundeni, dotat din 2014 cu aparatura necesară unui centru de excelenţă

Nicolăescu: Institutul Fundeni, dotat din 2014 cu aparatura necesară unui centru de excelenţă

"România trece de mai mulţi ani prin momente grele. Nici viitorul apropiat nu poate fi aşa cum am dori, dar credem că, printr-un program bine organizat, vom menţine statutul de elită al Institutului Fundeni. De aceea vrem să realizăm o strategie de dezvoltare instituţională, care va avea conturată mai întâi o strategie generală şi apoi una sectorială. Ne propunem ca de la anul, timp de trei ani, să asigurăm dotările necesare unei astfel de unităţi de elită", a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, la conferinţa organizată cu ocazia Zilelor Institutului Fundeni.

Ministrul Eugen Nicolăescu a precizat că în prezent strategia privind dotarea Institutului Fundeni nu este finalizată.

"Obiectivele vor fi stabilite în funcţie de priorităţile reale pe secţii. Trebuie să le aducem la nivelul anului la care trăim", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a mai spus că Institutul Clinic Fundeni va deveni platformă de pregătire pentru studenţi şi rezidenţi.

"În mâinile viitorilor doctori vor fi vieţile noastre, este foarte importantă pregătirea lor", a adăugat Eugen Nicolăescu.

Ministrul a mai spus că mulţumeşte conducerii Institutului Fundeni pentru ceea ce a făcut în condiţii economice dificile.

"Dacă există un management bun, rezultatele pot fi cuantificate", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici