Nicuşor Dan anunţă plata datoriilor de la Primăria Capitalei către RADET şi Termoenergetica: Elcen va ieşi din insolvenţă

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat, sâmbătă, că până la sfârşitul lunii decembrie, Primăria va compensa datoriile către RADET şi Termoenergetica, astfel încât Elcen să îşi poată plăti datoria principală şi să iasă din insolvenţă.

2568 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Dan anunţă plata datoriilor de la Primăria Capitalei către RADET şi Termoenergetica: Elcen va ieşi din insolvenţă

Nicuşor Dan anunţă deblocarea situaţiei financiare de la Primăria Capitalei: Vom plăti datoriile către RADET şi Termoenergetica. Elcen va ieşi din insolvenţă

„Până la sfârşitul lui decembrie vom compensa acea datorie de 400 de milioane de lei pe care Primăria Capitalei o are către RADET şi Termoenergetica şi pe care RADET şi Termoenergetica o au către Elcen. Compensând această datorie, Elcen îşi plăteşte către ANAF datoria principală şi beneficiază de acea scutire de penalităţi şi iese din insolvenţă, astfel încât de la anul să poată atât Termoenergetica şi Primăria Capitalei împreună, cât şi Elcen să acceseze fonduri europene”, a declarat Nicuşor Dan.

Acesta a spus că sunt două probleme care au dus la lipsa de investiţii în sistemul de termoficare din Capitală. „Primăria Capitalei nu şi-a achitat la timp subvenţia către operatorul ei, mai întâi RADET şi apoi Termoenergetica, care la rândul lui nu a putut către Elcen, care la rândul lui nu a putut plăti mai departe către Romgaz şi alţi furnizori. A doua problemă este că aceste două societăţi fiind o lungă perioadă în insolvenţă nu au fost eligibile pentru fonduri europene şi atunci nu au avut bani ca să facă investiţii”, a mai spus primarul general.

În opinia ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, cei care au vitregit compania de accesul la fondurile europene „ar trebui să plătească”.

„Din păcate, pe durata insolvenţei, Elcen nu a îndeplinit condiţiile necesare obţinerii finanţării din fonduri europene. Şi aici este din punctul meu de vedere o problemă, faptul că Elcen a fost premeditat aruncat în situaţia de insolvenţă şi a vitregit compania de a avea acces la această finanţare din fonduri europene nerabmursabile şi cineva ar trebui să plătească pentru acest lucru”, a spus Florin Cîţu.

De asemenea, primarul general a dat asigurări că preţul gigacaloriei nu va creşte în această iarnă. El a precizat că această iarnă şi cea viitoare vor fi dificile, în condiţiile în care „reţeaua de transport nu a fost modernizată în ultimii 30 de ani şi care s-a deteriorat foarte tare în ultimii ani”.

„Iarna 2022-2023 va fi mult mai bună decât iarna aceasta şi iarna viitoare. (...) Avem de schimbat 1.000 de km de conducte reţea principală, avem bani pentru 350, specialiştii au spus care sunt zonele cele mai vulnerabile, deci cu ele o să începem. În toamna lui 2022 mare parte din zonele vulnerabile vor fi deja schimbate. Iarna viitoare o să avem probleme mai mici decât acum, dar vom avea probleme”, a mai spus Nicuşor Dan.

Datoriile curente ale Primăriei Capitalei şi ale instituţiilor din subordine sunt de circa 3 miliarde lei, existând popriri de 80 milioane lei pe conturile municipalităţii, declara Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, pe 18 noiembrie, într-o conferinţă de presă. Acesta spunea că vrea să recunoască toate datoriile Primăriei, subordonatelor şi companiilor municipale, să le adune într-un singur coş, la primărie, ca municipalitatea să-şi recapete credibilitatea pe piaţa financiară. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici