Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Andrei Puică, tânăra, din localitatea Vinderei, a sunat la numărul de urgenţă 112, luni, în jurul orei 14.00, după ce a suferit o fractură la coloană, în urma unei căzături din podul casei, de la aproximativ trei metri.
Iniţial, autorităţile au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD de la Bucureşti, însă ulterior s-a anunţat că acesta nu se poate deplasa din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a distanţei prea mari.
„Din păcate drumul dintre Bârlad şi Vinderei este blocat pe anumite porţiuni din cauza sulurilor de zăpadă formate de vânt, de aceea nu este o soluţie nici trimterea unei autospeciale cu şenile ţinând cont de condiţiile meteo”, a declarat, luni, corespundentului MEDIAFAX prefectul Andrei Puică.
Citeşte şi: NINSOARE şi VISCOL în ţară: Autostrada A2 Bucureşti-Feteşti, închisă. Lista drumurilor naţionale unde nu se circulă. Trenuri şi zboruri anulate. Şcolile din Bucureşti şi şase judeţe, ÎNCHISE luni. Zeci de localităţi fără curent electric
La ora transmiterii acestei ştiri, prefectul de Vaslui se afla la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă unde caută soluţii pentru preluarea tinerei de 21 de ani de la locuinţa sa şi transportarea acesteia la spital.
În prezent, tânără primeşte îngrijiri de la medicul din sat.
Citeşte şi: NINSOARE şi VISCOL în ţară: Convoi de peste 170 de autovehicule, plecat din Hârşova însoţit de poliţie şi utilaje de deszăpezire. Pacienţi duşi la spital cu autoşenilate. O gravidă a născut un copil mort la un dispensar medical – FOTO
Citeşte şi: NINSOARE şi VISCOL în ţară: Zeci de localităţi nu au curent electric, iar alte zeci sunt izolate