Noi detalii despre Drumul Expres Craiova-Târgu Jiu

DRDP Craiova anunţă că forajele geotehnice pentru realizarea drumului de mare viteză Craiova-Targu Jiu se apropie de final.

3930 afișări
Imaginea articolului Noi detalii despre Drumul Expres Craiova-Târgu Jiu

Noi detalii despre Drumul Expres Craiova-Târgu Jiu

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, procedurile au fost realizate în proporţie de 95%.

„Până acum au fost realizate 95% din forajele necesare elaborării studiului geotehnic pentru Studiul de Fezabilitate al drumului de mare viteză ce va lega Târgu-Jiu de Craiova şi implicit de DEx12 şi A1”, a anunţat, pe Facebook, directorul regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin.

Autorităţile au început şi procedurile pentru obţinerea autorizaţiilor necesare pentru realizarea şoselei moderne.

„În paralel se lucrează la obţinerea acordurilor şi avizelor, unul dintre cele mai importante fiind Acordul de Mediu, care este în stadiul avansat, având termen de emitere luna octombrie a acestui an. Acest proiect este unul care va deschide noi perspective pentru mediul economic, dar şi turistic, al Judeţului Gorj", a mai anunţat Calin Cosmin.

Drumul Expres Craiova-Târgu Jiu va avea o lungime de aproximativ 110 kilometri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
şosea,
foraje,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici