Nou-născut mort, găsit într-un container de gunoi din spatele Judecătoriei Craiova

Un nou - născut a fost găsit mort, marţi după - amiază, într-o pungă aruncată la un container de gunoi, aflat în spatele Judecătoriei Craiova, trupul bebeluşului fiind descoperit de persoane care căutau fier vechi.

165 afișări
Imaginea articolului Nou-născut mort, găsit într-un container de gunoi din spatele Judecătoriei Craiova

Nou-născut mort, găsit într-un container de gunoi din spatele Judecătoriei Craiova (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Potrivit cadrelor medicale de la Ambulanţa Dolj, dr.Traian Magală, marţi, au fost solicitaţi, prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că, la un container de gunoi, aflată în spatele Judecătoriei Craiova, a fost găsit cadavrul unui nou născut, de sex bărbătesc.

"Este vorba despre un făt de sex bărbătesc, aproximativ opt - nouă luni, născut la termen, cu cordonul ombilical şi placentă, în poziţie fetală. La solicitare, l-am găsit fără puls. Se pare că astăzi (n.r. - marţi) s-a produs naşterea", a afirmat dr. Traian Magală, medic Ambulanţa Dolj.

Martorii susţin că au descoperit trupul bebeluşului în momentul în care căutau fier vechi la containerul de gunoi.

"Vin mereu aici, la gunoaie, ca să caut fier vechi. Astăzi (n.r. - marţi), când aproape ajunsesem la fundul ghenei am văzut o pungă de culoare neagră şi am simţit ceva moale. Când am deschis-o, am văzut mâna copilului. M-am speriat şi am sunat repede la 112", a declarat Mariana Bulugea, femeia care a găsit punga cu bebeluşul mort.

Oamenii legii au delimitat zona şi au ridicat nou - născutul. Anchetatorii susţin că, la o primă examinare a cadavrului, nu sunt urme de violenţă pe trupul bebeluşului şi, cel mai probabil, mama a născut acasă întrucât copilul avea cordonul ombilical şi placenta.

"În prezent, se fac verificări pentru a o identifica pe mama care a a născut bebeluşul şi, de asemenea, pentru a depista persoana care l-a abandonat în ghena de gunoi", a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Dolj.

Trupul nou - născutului a fost transportat la morga Spitalului Filantropia din Craiova în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cu exactitate a cazei morţii.
Locatarii din blocurile învecinate susţin că, cel mai probabil, mama nu este din zonă.

Potrivit unui comunicat al ministerului Public, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a fost constituit dosar penal în care se fac cercetări cu privire la decesul unui nou-născut. Din primele cercetări a reieşit că, în cursul zilei de marţi, într-o ghenă de gunoi din zona Judecătoriei Craiova, a fost descoperit cadavrul unui nou-născut prezentând urme de violenţă.

La faţa locului s-au deplasat echipa operativă şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru cercetări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici