Noua generaţie de medici, în ce condiţii ar profesa în ţară/ Şefă de promoţie: Aş rămâne, dacă pot să schimb ceva

Şefa de promoţie din 2019 a Facultăţii de Medicină Generală din cadrul UMF Iaşi spune că ar rămâne să profeseze în ţară dacă ar putea să schimbe ceva în sistem. La UMF au fost peste 1.700 de absolvenţi din 33 de ţări, care au depus Jurământul lui Hipocrate în Piaţa Naţiunilor din Iaşi.

652 afișări
Imaginea articolului Noua generaţie de medici, în ce condiţii ar profesa în ţară/ Şefă de promoţie: Aş rămâne, dacă pot să schimb ceva

Noua generaţie de medici, în ce condiţii ar profesa în ţară/ Şefă de promoţie: Aş rămâne, dacă pot să schimb ceva

După o ceremonie maraton care a durat mai bine de 10 ore, promoţia 2019 a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi a depus miercuri seară Jurământul lui Hipocrate în Piaţa Naţiunilor.

La ceremonie au participat cei 1.702 absolvenţi ai universităţii, cadre didactice, dar şi rude şi prieteni ai tinerilor. Şefa de promoţie de la Facultatea de Medicină Generală a vorbit cei şase ani de facultate.

„Şase ani de medicină au fost dificili, au fost multe examene, multe frustrări adunate, dar în final tot ce contează este că fiecare lecţie pe care am învăţat-o a constituit un pas important în devenirea noastră ulterioară şi, în final, rămân doar amintirile frumoase", a spus Brenda Istrate, şefa de promoţie de la Medicină Generală.

Şi pentru că nu era suficient cât avea de învăţat la Medicină, când era în anul patru a început să urmeze şi Facultatea de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, iar în anul cinci a plecat cu o bursă Erasmus pentru un an în Germania.

„În legătură cu cealaltă facultate, iniţial a fost născută din dorinţa mea de a face Medicină legală, dar actualmente a ajuns, în primul rând, să fie un hobby", a recunoscut şefa de promoţie.

Brenda îşi doreşte să facă specializarea Anestezie-Terapie Intensivă şi a decis ca pentru început să rămână în ţară.

„Aş rămâne, dar aş rămâne în stiuaţia în care simt că pot schimba ceva, dacă simt că nu stă în puterea mea şi că trebuie doar să mă conformez, cred că o să fie cazul să plec”, a declarat Brenda Istrate.

Anul acesta, absolvenţii UMF Iaşi sunt din 33 de ţări.

„De fiecare dată când auzi Jurământul lui Hipocrate simţi un sentiment profund şi de mândrie şi de datorie, pe care ţi-l naşte acest jurământ şi faptul că ai absolvit o facultate într-un domeniu în care sănătatea semenilor tăi este cel mai important lucru pe care trebuie să îl abordezi şi să îl asiguri în profesia pe care o vei avea", a declarat Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici