Numărul deceselor în accidente rutiere a scăzut cu 32 la sută în ianuarie 2011 faţă de anul trecut

Numărul accidentelor grave de circulaţie a scăzut, în prima lună a acestui an, cu 21 la sută faţă de perioada similară a anului trecut, iar al persoanelor decedate cu 32,6 la sută, de la 156 înregistrat în ianuarie 2010, la 105 în prima lună a anului în curs, informează, duminică, IGPR.

96 afișări
Imaginea articolului Numărul deceselor în accidente rutiere a scăzut cu 32 la sută în ianuarie 2011 faţă de anul trecut

Numărul deceselor în accidente rutiere a scăzut cu 32 la sută în ianuarie 2011 faţă de anul trecut (Imagine: Mediafax Foto)

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) precizează că reducerea numărului accidentelor grave de circulaţie cu 21 la sută, a numărului persoanelor decedate cu 32,6 la sută şi al răniţilor grav cu 21,3 la sută, a avut loc în contextul în care condiţiile meteo ale lunii ianuarie 2011 au fost mult mai prielnice desfăşurării traficului rutier faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când ninsorile au fost mai abundente, iar numeroase drumuri au fost restricţionate sau blocate.

Potrivit sursei citate, în perioada de referinţă, au existat cinci zile în care nu s-au înregistrat accidente mortale, în timp ce în întreg anul 2010 au fost înregistrate doar şapte zile fără asemenea evenimente.

Cel mai mare număr de persoane decedate în accidente rutiere a fost înregistrat în zilele de 15 ianuarie (opt morţi), 29 ianuarie (şase morţi) şi 7 ianuarie, respectiv 31 (câte cinci morţi).

"În raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se constată faptul că a scăzut numărul maxim al persoanelor decedate/zi de la 11 la 8 şi al numărului zilelor când s-au înregistrat peste cinci morţi inclusiv, de la nouă zile în 2010, la patru zile în 2011. Sub aspectul cauzelor generatoare ale accidentelor grave, se constată că în cursul lunii ianuarie 2011 ponderea o deţine viteza, manifestată în special sub forma vitezei neadaptate la condiţiile meteo, de drum sau trafic (30,2 la sută din total accidente), urmată de indisciplina pietonilor (24,7 la sută) şi neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare (14,5 la sută)", se arată în comunicatul remis, agenţiei MEDIAFAX.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ierarhia cauzelor generatoare ale accidentelor grave rămâne aceeaşi, fiind înregistrate scăderi în ceea ce priveşte viteza (-1,3 la sută) şi indisciplina pietonilor (-2,4 la sută), dar şi o anumită creştere de 4, 4 la sută în privinţa neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare.

IGPR anunţă că, în perioada următoare, acţiunile poliţiei rutiere se vor concentra pe combaterea neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare şi al indisciplinei pietonilor.

Poliţiştii rutieri le recomandă şoferilor ca înainte de a porni la drum să verifice starea tehnică a maşinii, să o echipeze corespunzător pentru sezonul rece şi să se informeze în privinţa traseului, dar şi să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelelor.

Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, în cazul în care vizibilitatea este redusă, iar viteza să fie redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când pe carosabil s-a aşternut zăpadă sau când acesta este acoperit de polei.

Pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici