Numărul turiştilor din Prahova egalează cifrele din 2019

În vara anului 2023, în judeţul Prahova, numărul turiştilor a crescut cu 11% faţă de anul precedent, egalând, după 4 ani de criză, cifrele din 2019, a anunţat luni Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT).

240 afișări
Imaginea articolului Numărul turiştilor din Prahova egalează cifrele din 2019

Numărul turiştilor din Prahova egalează cifrele din 2019

Potrivit unui comunicat al APDT Prahova, toate cele 3 luni de vară au adus un număr de turişti în creştere, principalele weekenduri aducând un grad de ocupare de peste 80% în principalele localităţi turistice.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în luna iunie 2023 comparativ cu luna iunie 2022, sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, inclusiv apartamente şi camere de închiriat din judeţul Prahova, au înregistrat creşteri cu 11,2%, respectiv cu 9,7%. Aceste creşteri au făcut ca numărul de turişti sosiţi în Prahova să se apropie de nivelul aceleiaşi perioade din 2019. Acelaşi trend nu s-a păstrat însă pentru înnoptări, depăşind doar nivelul aceleiaşi perioade in 2017, arată APDT Prahova.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, din luna iunie 2023 au însumat 51327 turişti, în creştere faţă de luna iunie 2022 cu 11,2% şi cu 15,7% faţă de luna mai 2023, ajungând aproape de nivelul lunii iunie 2019, când au sosit 51.540 turişti.

Din numărul total de sosiri înregistrate în Prahova, 46.542 au fost sosiri ale turiştilor români şi 4.785 sosiri ale turiştilor străini. Cei mai mulţi turişti străini cazaţi în Prahova au provenit din Bulgaria (643 persoane), Israel (603 persoane) şi Regatul Unit al Marii Britanii (313 persoane).

Numărul cel mai mare de sosiri a fost înregistrat în hoteluri, respectiv 31.712 persoane, reprezentând 61,8% din total.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în luna iunie 2023 au fost de 101.415, în creştere cu 9,7% faţă de cele din luna iunie 2022 şi cu 11,8% faţă de luna mai 2023, depăşind doar nivelul din iunie 2017 când au fost 100.597 de înnoptări, încă sub numărul de 113.231 de înnoptări în iunie 2019.

Din numărul total al înnoptărilor înregistrate în judeţul Prahova, 88,8% reprezintă înnoptări ale turiştilor români, iar 11,2% înnoptări ale turiştilor străini. Comparativ cu luna iunie 2022, înnoptările turiştilor români au crescut cu 7,5%, iar înnoptările turiştilor străini au crescut cu 31,3%.

Durata medie a şederii în luna iunie 2023 a fost de 2,0 zile, la fel ca cea înregistrată în luna iunie 2022, sub nivelul înregistrat în iunie 2019 de 2,2 zile.

În perioada iunie-august 2023 au fost numeroase evenimente sportive ecvestre (la Ploieşti şi Floreşti), auto (Ploieşti şi Azuga), gimnastică, şah, box (Ploieşti), eleganţă auto (Sinaia şi Ploieşti), pe bicicletă (Azuga, Sinaia, Ploieşti), dar şi inedite - rurale (Cheia). Evenimentele culturale ca Stagiunea estivală a Filarmonicii din Ploieşti, Festivalul Internaţional „Enescu şi Muzica Lumii” din Sinaia, pictură şi muzică clasică la Câmpina, teatru în aer liber la Ploieşti, picturi murale la Ploieşti, ateliere de arheologie (Floreşti, Târgşoru Vechi), evenimente de muzică (Ploieşti, Vâlcăneşti) şi folclorice (Ploieşti, Breaza, Vălenii de Munte) au animat vara. Iar evenimentele gastronomice din Sinaia, Buşteni, Azuga şi Brebu au bucurat papilele gustative ale turiştilor.

„Stagiunea estivală a Filarmonicii din Ploieşti a fost unul dintre cele mai ofertante evenimente ale verii unde spectatorii au putut asculta de la muzică clasică, folclorică, la cea de film sau jazz.Jazz on the Roof Top fiind evenimentul care a incheiat vara la înălţime, la propriu şi la figurat”, a declarat Adrian Voican, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
turişti,
creştere,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici