Creșterea Moldovei la capitolul turism este mult peste media europeană. Europa a primit aproximativ 350 de milioane de turiști internaționali în perioada ianuarie-iunie 2026, cu 3% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut, scrie Euronews.
Republica Moldova a avut însă un avans de 25% al sosirilor turistice. Grecia și Irlanda, următoarele destinații europene menționate de Euronews, au înregistrat creșteri de câte 15%.
Evoluția turismului nu a fost uniformă pe continent. Europa Centrală și de Est a avut o creștere de 4% în prima jumătate a anului, în timp ce Europa de Nord a crescut cu 3%.
În Europa de Vest, numărul sosirilor a scăzut cu 1%, evoluție asociată de ONU Turism, între altele, cu valurile de căldură și cu o cerere mai slabă din partea turiștilor veniți de la distanță.
La nivel mondial, turismul internațional a crescut cu numai 0,4% în primele șase luni ale anului, potrivit celui mai recent Barometru Mondial al Turismului.
Pentru întregul an 2026, ONU Turism estimează o creștere globală a sosirilor internaționale cu 1%-2%, după ce prognoza inițială indica un avans de 3%-4%.