Prima pagină » Social » O autoutilitară a luat foc pe o stradă din Timișoara. Șoferul a fost găsit carbonizat

O autoutilitară a luat foc pe o stradă din Timișoara. Șoferul a fost găsit carbonizat

În noaptea de duminică spre luni, o mașină a luat foc în zona Steaua din Timișoara. Incendiul s-a extins și la anexele unei societăți comerciale din apropiere, lăsându-se cu pagube materiale, iar șoferul mașinii, a cărui identitate nu este cunoscută, a fost găsit carbonizat în mașină.
O autoutilitară a luat foc pe o stradă din Timișoara. Șoferul a fost găsit carbonizat
Daiana Rob
04 mai 2026, 11:18, Social

La caz au intervenit pompierii ISU Timiș, care au lichidat incendiul, dar și polițiștii IPJ Timiș.

Persoana din interiorul autoutilitarei a fost găsită carbonizată, potrivit polițiștilor. Identitatea sa urmează să fie stabilită.

„La data de 3 mai 2026, în jurul orei 02:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară aflată pe strada Martir Herman Sporer din municipiul Timișoara. Totodată, incendiul s-a extins și la anexele unei societăți comerciale din apropiere, fiind înregistrate pagube materiale”, potrivit IPJ Timiș.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun.