O cisternă cu sodă caustică s-a răsturnat pe şoseaua de centură a Sibiului. ISU: Nu există pericol

O cisternă încărcată cu sodă caustică s-a răsturnat, miercuri, la intersecţia dintre DN 1 şi şoseaua de centură a municipiului Sibiu, fără ca substanţa să ajungă pe carosabil, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă spunând că nu există pericol de explozie.

181 afișări
Imaginea articolului O cisternă cu sodă caustică s-a răsturnat pe şoseaua de centură a Sibiului. ISU: Nu există pericol

O cisternă cu sodă caustică s-a răsturnat pe şoseaua de centură a Sibiului. ISU: Nu există pericol (Imagine: Cristi Vatavu - Arhiva Mediafaxfoto)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Balteş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în urma accidentului, care a avut loc pe DN 1, la intersecţia cu centura Sibiului, nu s-au înregistrat victime, iar soda caustică din cisternă nu s-a răsturnat pe carosabil.

"Autorcisterna înmatriculată în Bulgaria, care transporta sodă caustică, circula pe DN 1 T - centura Sibiului - şi la ieşirea spre Alba, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, s-a răsturnat. Nu au fost victime. În prezent este aşteptată o macara care să ridice autocisterna. Aceasta nu afectează traficul", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Silviu Albişor, a spus că nu există pericol de explozie, însă se asigură zona pentru a preîntâmpina orice eventual pericol.

"Autocisterna care transporta sodă caustică nu a prezentat pericol de explozie. Şoferul a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind în afara oricărui pericol. Am intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a unui eventual incendiu", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, şoferul autocisternei nu a necesitat internare, el fiind în afara oricărui pericol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici