O parte din şedinţele de judecată, suspendate în unele instanţe bucureştene

O parte din şedinţele de judecată sunt suspendate, miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în unele instanţe bucureştene, din cauza actului administrativ de retragere a sporului de 50% pentru magistraţi.

74 afișări
Imaginea articolului O parte din şedinţele de judecată, suspendate în unele instanţe bucureştene

O parte din şedinţele de judecată, suspendate iar în unele instanţe bucureştene

Asociaţiile profesionale ale magistraţilor se vor întâlni, miercuri, la ora 11.00, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a stabili ce măsuri vor fi luate în continuare.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, marţi, suspendarea actului administrativ emis de Ministerul Justiţiei prin care a fost întreruptă acordarea sporului de 50%, admiţând cererea judecătorilor şi personalului auxiliar de la Tribunalul Bucureşti şi a procurorilor de la Parchetul Capitalei.

Instanţa a admis şi acţiunile împotriva Ministerului Justiţiei ale personalului auxiliar din Tribunalul Mehedinţi şi magistraţilor Tribunalului Vâlcea.

Totodată, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis şi cererea unor procurori din Parchetul instanţei supreme, judecând această solicitare tot marţi, deşi termenul iniţial era stabilit în 21 iulie.

Deciziile de marţi ale Curţii de Apel Bucureşti nu sunt definitive, ele putând fi atacate la instanţa supremă.

Procurorii bucureşteni şi cei din Ilfov se solidarizează cu acţiunile judecătorilor

Procurorii şi personalul auxiliar de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, de la parchetele judecătoriilor de sectoare, precum şi din Buftea şi Cornetu îşi exprimă solidaritatea cu acţiunile iniţiate de colegii judecători, informează, miercuri, Parchetul Capitalei.

"Magistraţii procurori şi personalul auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Bucureşti, Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu îşi exprimă solidaritatea cu acţiunile de protest iniţiate de magistraţii judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti şi Judecătoriilor sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6, Buftea şi Cornetu, ocazie cu care protestează, denunţând presiunile la care au fost supuşi factorii de decizie din cadrul Ministerului Public, presiuni în urma cărora, prin ordine intrate în vigoare retroactiv, s-a dispus diminuarea drepturilor salariale lunare cu 50%, deşi acestea fuseseră acordate prin lege şi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, înscrise în carnetele de muncă", se arată într-un comunicat remis, miercuri, de Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Până în prezent, magistraţii procurori şi personalul auxiliar "nu au iniţiat acţiuni de protest", deşi condiţiile materiale în care îşi desfăşoară activitatea, mijloacele financiare alocate şi volumul dosarelor aflate în lucru constituie "probleme ce nu au fost rezolvate satisfăcător de autorităţile în drept, conform cerinţelor minime recunoscute într-un stat proclamat de drept democratic şi social, membru al Uniunii Europene, situaţia devenind din ce în ce mai dificilă", potrivit sursei citate.

"Precizăm că vom folosi toate mijloacele legale, inclusiv sesizarea organismelor europene, în vederea înlăturării consecinţelor actelor sus-menţionate", se mai arată în comunicatul Parchetului Capitalei.



 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici