O vedetă s-a confesat la televizor: „Mă văd urâtă, sufăr de dismorfofobie”

Cum este posibil ca o fată frumoasă precum Bianca Gascoigne, fiica adoptivă a fostului fotbalist Paul Gascoigne, care lucrează ca model, să se vadă urâtă şi să nuîşi  suporte imaginea reflectată în oglindă? Nu este un capriciu, ci o boală. Într-un episod din „Dansând cu vedetele”, a vorbit despre suferinţa numită dismorfofobie.

În clipul difuzat înainte de spectacolul de pe ringul de dans, Bianca Gascoigne, care face pereche cu Simone De Pasquale, a explicat în lacrimi: „Chiar dacă lumea îmi spune că sunt frumoasă şi sexy, nu nu mă văd aşa. Mă văd urâtă. Sufar de dismorfofobie, am probleme cu imaginea corpului”. Apoi a adăugat: „Nu cred că sunt drăguţă, nu-mi place corpul, silueta. Am văzut câţiva medici şi lucrez cu ei”.

În special, problema ei este legată de greutate: „Chiar dacă aş slăbi, oricum nu m-aş vedea frumoasă. Nu mă pot vedea aşa cum mă văd alţii când îmi spun că sunt frumoasă. Poate îmi voi aprecia corpul când voi deveni mamă, pentru că atunci trupul meu ar fi făcut ceva bun şi frumos”.

Ce este dismorfofobia

Dismorfofobia sau tulburarea dismorfică corporală este o tulburare psihiatrică care intră în sfera tulburărilor obsesiv compulsive şi constă într-o preocupare excesivă pentru unul sau mai multe defecte fizice care sunt văzute doar de persoana în cauză, în timp ce pentru alte persoane care o privesc din exterior, un astfel de defect nu există sau este minim. De exemplu, o persoană poate fi obsedată de nasul său de forma gurii şi să creadă că acest detaliu o face urâtă, când, în realitate, nu este nimic anormal.

Îngrijorarea poate viza pielea, părul, ochii sau orice alt detaliu, în cazul Biancai Gascoigne obsesia fiind cea a aptitudinii fizice şi a greutăţii, în special. Sunt oameni care apelează la operaţii estetice pentru a corecta aceste defecte practic invizibile pentru alte persoane sau sunt cei care se ascund în spatele hainelor supradimensionate, se machiază strident sau devin complet anti-sociali, ies doar noaptea sau nu ies deloc.

Aceasta tulburare se poate manifesta în diferite etape ale vieţii, însă perioadele cele mai expuse riscului sunt cele în care organismul se schimbă, deci adolescenţa, precum şi între 45 şi 50 de ani, când încep să apară primele semne de îmbătrânire. Se poate întâmpla atât femeilor, cât şi bărbaţilor, deşi există un risc mai mare de apariţie a acestei tulburări în rândul subiecţilor de sex feminin. Atât terapia farmacologică, cât şi cea comportamentală este necesară pentru a trata dismorfofobia. Pot fi necesare antidepresive precum fluvoxamina şi cloripramina. Din păcate, ratele de recidivă după recuperare sunt mari.