Onţanu: În Sectorul 2 sunt ridicaţi câini de pe străzi în fiecare zi. Legea trebuie respectată

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul UNPR, că în Sectorul 2 se aplică legea în vigoare şi în fiecare zi se strâng câinii de pe străzi.

187 afișări
Imaginea articolului Onţanu: În Sectorul 2 sunt ridicaţi câini de pe străzi în fiecare zi. Legea trebuie respectată

Onţanu: În Sectorul 2 sunt ridicaţi câini de pe străzi în fiecare zi. Legea trebuie respectată

"În Sectorul 2 se aplică legea. În fiecare zi se ridică câini de pe străzi. Asociaţia pentru Protecţia Animalelor lucrează în toate sectoarele, azi a fost şi în Sectorul 2", a spus Onţanu.

El a arătat că toţi cei care au atribuţii administrative trebuie să aplice legea adoptată de Parlament, iar cine nu o respectă este pasibil de rigorile acesteia.

"E un lucru foarte bun că Parlamentul a adoptat o reglementare care nu mai poate fi contestată de nimeni. Toţi cei care au atribuţii administrative trebuie să aplice riguros legea. Autorităţile au acum o lege, cine nu o respectă e pasibil de rigorile legii", a spus Onţanu.

El a arătat că oamenii nu vor să mai vadă câini pe străzi şi că această situaţie neplăcută trebuie să se încheie.

"Trebuie să terminăm cu această situaţie neplăcută în oraş. Avem o lege, trebuie să o aplicăm cu toţii", a spus Onţanu.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei din Sectorul 2.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara în 3 septembrie, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme.

Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel şi verifică dacă au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.

Aurica Anghel, bunica lui Ionuţ, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Carmen Secăreanu, preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop, Marcela Pîslă, preşedinta Asociaţiei "Cuţu, cuţu", Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, şi Octavian Sandu, bărbatul care l-a adus pe fratele lui Ionuţ Anghel la bunica acestuia, în Parcul Tei, au fost audiaţi în acest dosar.

Şase câini au fost ridicaţi în 2 septembrie de pe proprietatea firmei de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost ucis de câini Ionuţ Anghel.

Unul dintre aceştia, care avea urme de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, declara Răzvan Băncescu.

Poliţiştii au amendat, în septembrie, firma SC Tei Rezidenţial SRL, care are în administrare terenul unde a fost ucis de câini Ionuţ Anghel. Reprezentanţii firmei au primit o amendă de 2.000 de lei pentru că nu aveau un plan de pază a proprietăţii, declarau pentru MEDIAFAX surse din Poliţia Capitalei.

De asemenea, paznicul proprietăţii a fost amendat de poliţişti cu 300 de lei pentru că nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de pază.

Reprezentanţii legali ai Administraţiei Domeniului Public al Sectorului 2, ai SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti, precum şi Constantin Ciorăscu au fost citaţi la parchet pentru a li de aduce la cunoştinţă învinuirile şi pentru a fi audiaţi în calitate de învinuiţi, în cauza având ca obiect decesul lui Ionuţ Anghel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici