Oprescu, impresionat de personalitatea lui Giuliani

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a arătat impresionat de personalitatea fostului primar al New Yorkului, Rudolph Giuliani, de deschiderea sa şi de puterea pe care acesta a avut-o şi încă o are.

34 afișări
Imaginea articolului Oprescu, impresionat de personalitatea lui Giuliani

Oprescu, impresionat de personalitatea lui Giuliani

"Sunt impresionat de personalitatea fostului primar supranumit de jurnalişti «primarul Americii», pentru că asta şi este. Este un om deosebit de puternic, un om deschis, un om care mi-a spus clar să nu mă impacientez de problema circulaţiei, arătându-mi că totul este ca cetăţenii să reziste deciziilor pe care le iei", a spus Sorin Oprescu după întâlnirea cu Giuliani.

Edilul şef al Capitalei s-a convins de faptul că în toate oraşele mari din lume problemele seamănă între ele. Potrivit lui Sorin Oprescu, ideea principală trebuie să rămână "creşterea calităţii vieţii cetăţenilor".

Oprescu a mai arătat că va prelua o parte din soluţiile găsite de Rudolph Guliani pentru probleme oraşului, adăugând că "primarul Americii" i-a explicat că la începutul mandatului său avea biroul într-un "cartier rău famat", deşi era situat chiar în centrul New York-ului, însă în opt ani de mandat a reuşit să transforme acest loc.

"Eu i-am explicat că vreau să stau 12 ani dacă cetăţenii mă vor, Rudolph Giuliani arătându-mi că în 12 ani pot veni şi alţi primari să ia exemplu de la mine, pentru că este convins că lucrurile vor merge chiar mai repede", a precizat Oprescu.

Primarul general  a arătat că va întoarce vizita lui Rudolph Giuliani pentru a vedea modalităţile de rezolvare a problemelor acestui oraş.

"Ţine neapărat să mă vadă la New York, pentru că biroul lui este în centrul oraşului şi îi va face plăcere să meargă cu mine să văd care au fost modalităţile de rezolvare a problemelor, autostrăzile care răzbat New York-ul sau clădirile culturale pe care le-a dezvoltat", a mai spus Oprescu.

Citeşte şi:

Rudolph Giuliani: Sunt foarte impresionat de Bucureşti

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici